Atunci, felicitări, aproape ați reușit! UTA e aproape de colaps, probabil a 30-a oară de la Revoluție încoace, după algoritmul problemelor de vară/iarnă, minus câțiva – foarte puține – pauze competiționale. Și aproape toată suflarea arădeană e cuprinsă de letargie.

Nu știu exact cui mă adresez, simt doar că vorbesc cu un personaj malefic, de naționalitate română. Entitatea e colectivă, de aceea pluralul de la început, adresat unui grup care seamănă cu un alai funerar gata să asculte înșiruirea din pomelnic. Ar fi prea nobil să vedem pe cineva desprinzându-se de acolo și ridicând mâna: „Eu am greșit, hai să găsim o soluție…”. Nu mai sunt nobili, de mult timp…
Probabil că asta s-a dorit, propagarea unei letargii bolnăvicioase care să înconjoare UTA. În timp, totul a primit caracter de metastază.
Asta ați vrut, să auziți cum UTA „își cere iertare pentru greșeala de voie și cea fără de voie?”.
Mai are cineva puterea să creadă într-un Făt-Frumos cu ochelari negri după nesfârșitul pedalat în gol din ultimele luni? După ce UTA e tot pe o masă de poker, de atâția ani, jucată mereu de alții? Acei „alți”, cărora întotdeauna li s-a acordat timp, tribuna arădeană, deși tot mai greu încercată, n-a răbufnit decât atunci când n-a mai suportat.
Imaginam acum câteva săptămâni replica unui oarecare fotbalist de la UTA dacă ar fi fost chestionat ce a făcut în vacanță. „Păi, s-a terminat campionatul și mult timp n-am știut ce vom face, dacă vom rămâne sau nu la echipă. N-am știut dacă vor fi aceiași conducători și aceiași antrenori. N-am știut dacă să trecem peste vară cu gândul că anul viitor ne batem la promovare, a apărut chestia cu licențierea, nu e treaba noastră neapărat, dar în ultimii ani tot probleme au fost. Mai e o săptămână până la prima etapă, nici acum nu știm, cei care am rămas, cum stau lucrurile, dar noi vrem să promovăm, pentru că UTA e o echipă de tradiție, iar Aradul merită să fie în Liga I, acolo unde îi e locul”, suna clișeisticul exercițiu de imaginație.
Au trecut trei săptămâni de atunci, răstimp în care divizionare C din Arad conving fotbaliști să li se alăture. La UTA, rândurile de sus rămân valabile, cu excepția că încă nu s-a ajuns să mai fie o săptămână până începe campionatul.
Sper să nu mai fie nevoie de copy-paste și atunci. Pentru că dacă va fi așa, secția sport se va ruga de conducerea ziarului să facă o subredacție undeva pe un deal dintre Pâncota și Ineu. Ar fi și Sebișul mai aproape (da, așa-i, și Mocrea, dar nu facem acum glume de autobază), nu ne-am rupe mașinile și nervii în bucăți pe Arad – Șiria. Și blestemele fotbalistice nu s-ar auzi până în orașul care își lasă simbolul (UTA e simbolul, nu vă mai păcăliți că ar fi altul) să se năruie în praful unei veri triste.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției