Elevii lui Gyuszi Balint dau piept astăzi cu ocupanta locului 2 în a doua ligă elvețiană, FC Aarau. Adversarii vor experimenta pentru a doua oară în 24 de ore un duel cu o echipă românească, deoarece ieri au dispus de FC Voluntari, cu 4-1.

Este clar că pe UTA o așteaptă un meci asemănător mai degrabă cu cel împotriva lui Charleroi decât cu antrenamentul împotriva celor de la AS Pelican dar, cum între prima ligă belgiană și al doilea eșalon al Elveției trebuie să existe o oarecare diferență, putem spera la un meci mai echilibrat în care Bătrâna Doamnă să obțină un rezultat pozitiv pentru palmares.

Capitolul esențial este însă cel al exprimării echipei, unul care până acum n-a impresionat în Antalya dar cel mai important e ca efectul antrenamentelor să se vadă în primul meci oficial, de pe 23 ianuarie, cu Gaz Metan Mediaș. Însă pentru a aștepta cu optimism acel meci, suporterii UTA-ei au nevoie și de o mică bază pe care să le-o ofere jocul echipei în meciul de azi.

De asemenea, curiozitatea fanilor este stârnită și de noii veniți, canadianul Easton Ongaro și nigerianul Philip Otele, care în mod normal ar trebui să debuteze azi în tricoul UTA-ei. Cei care vor să-i vadă la lucru o pot face începând cu ora 16, când se va auzi primul fluier al acestui meci amical, în online, pe postul instat.tv, contra sumei de 4 euro.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției