Războiul din Ucraina pare că a luat sfârșit. Nu pentru cei de acolo, din mijlocul iadului, care mor de frig pentru că îndrăznesc să își apere libertatea, ci pentru noi, care parcă ne-am liniștit. La început păream afectați de dramele ucrainenilor, ne mișcau imaginile celor care își îngropau copiii morți în curțile caselor, când aveau un pic de răgaz, iar bombele încetau pentru câteva minute să îi sfărâme.
De fapt, se pare că eram înspăimântați și speriați nu de dramele acelor oameni, ci de faptul că următoarele victime am fi putut fi noi.
Nu e încă imposibil, dar parcă lucrurile s-au mai liniștit în ceea ce ne privește, suntem la adăpostul NATO, iar acest lucru ne poate face să ne vedem liniștiți de viața noastră, de preocupările noastre.
La doi pași de noi, însă iadul nu s-a încheiat. Aceeași oameni, care au mai rămas, își continuă disperarea, își îngroapă morții și se luptă să supraviețuiască. Acum mai au un dușman, pe lângă bombele și gloanțele care încercau cu disperare să îi nimicească. Frigul. Vine înghețul, iar peste 10 milioane de oameni, printre care, evident, și copii, sunt la mila lui Dumnezeu. Noi, ceilalți, poate că i-am uitat…
Halucinantă, grețoasă, morbidă, cinică și sadică este declarația lui Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului și viermele criminalului Putin, care a spus că „ucrainenii vor pieri toți, dacă nu vor înceta să se apere“.
În imagini este descrisă înmormântarea unui copil. Serhii, numele copilului, nu a apucat să trăiască suficient pentru a primi un certificat de naștere. Viața sa scurtă, de două zile, a fost cinic încheiată de o bombă rusească, ce a căzut peste maternitatea din Vilniansk, lângă Zaporojie.
440 de copii au fost omorâți și 851 au fost răniți, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.
Slavă Ucrainei!
