La câteva zile după suspendarea studiilor clinice, AstraZeneca a reluat activitatea. Sâmbătă, firma a anunţat într-un comunicat că reia studiile în Marea Britanie pentru a găsi un vaccin contra coronavirusului, AZD1222. Societatea explică faptul că a obţinut confirmarea de la Medicines Health Regulatory Authority (MHRA) „că nu este un pericol” să le reia, scrie AFP, potrivit news.ro. Întreruperea testelor în lume a fost decisă pe 6 septembrie şi anunţată marţi, după ce a fost descoperită „o potenţială boală inexplicabilă” la unul dintre participanţi. De atunci, o anchetă a fost deschisă de comitete independente şi autorităţi de reglementare internaţionale. Societatea a obţinut undă verde de la MHRA pentru reluarea studiilor peste Canal. Sâmbătă, compania farmaceutică a precizat că nu poate divulga alte informaţii medicale.

Partener al Universităţii din Oxford, societatea a prezentat unui dintre cele mai avansate proiecte occidentale în cursa pentru a găsi un vaccin contra epidemiei care afectează tot Globul. Proiectul lor a fost testat pe mai multe mii de voluntari din Marea Britanie şi din alte părţi, precum Brazilia, Africa de Sud sau Statele Unite.

Compania a subliniat că amânarea este „o acţiune de rutină” atunci când este investigată o boală inexplicabilă. Joi, compania era încrezătoare şi credea că un vaccin este la îndemână. „Putem avea în continuare un vaccin de acum şi până la sfârşitul anului, începutul anului viitor”, crede directorul Pascal Soriot.

Recomandările redacției