Atacatorul „Anonymus” care a lovit doi polițiști locali în data de 14 iulie, a încercat să scape de arest. El a contestat măsura preventivă la Judecătoria Arad și ulterior și la Tribunalul Arad, însă contestația i-a fost respinsă ca nefondată. Urmează să fie stabilit primul termen de judecată, în procesul în care tânărul va fi judecat pentru ultraj.

„Guardul Poliției Locale Arad care își desfășoară activitatea la intrarea în Palatul Administrativ a fost atacat în dimineața zilei de 14 iulie 2017, în jurul orei 5.00, de un bărbat care purta pe figură o mască a grupării internaționale de hackeri Anonymous și care, ulterior, a proferat o serie de injurii și amenințări la adresa primarului Aradului și a familiei acestuia”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Arad.

În vârstă de 34 de ani, D.F. a năvălit pe platoul din fața Palatului Administrativ cu automobilul marca Audi A6 aparținând fostei sale soții. Cu masca pe figură, arădeanul a pătruns în incinta instituției, unde l-a bruscat pe angajatul Poliției Locale Arad și, ulterior, a fugit de la fața locului abandonând automobilul pe platoul din fața Primăriei. Incidentul a fost semnalat atât la numărul unic de urgență: 112, cât și la numărul dispeceratului Poliției Locale Arad. Ulterior, automobilul a fost ridicat din fața Palatului Administrativ de angajații Serviciului Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Arad și, mai apoi, transportat și depus la depozitul destinat autovehiculelor ridicate de pe raza municipiului, situat pe strada Dosoftei FN din cartierul Micălaca.

În jurul orei 10:30, bărbatul a revenit la Primăria Municipiului Arad, a pătruns din nou în holul instituţiei unde aruncat o plasă de culoare verde plină cu resturi menajere de hârtie. La reacţia guardului Poliţiei Locale, bărbatul s-a urcat pe o bicicletă şi încercat să scape de urmăritori. Poliţiştii locali aflaţi pe urmele sale l-au găsit în curtea imobilului de pe Bulevardul Revoluţiei nr. 70 unde distrugea geamuri şi frigidere. A fost reţinut, încătuşat şi dus la Spitalul de Psihiatrie. Aici a fost investigat şi i s-a solicitat acordul pentru  internare. Bărbatul a refuzat să rămână internat.  Întrucât pe numele său au fost făcute atât plângeri de ultraj, cât şi de distrugere, poliţiştii locali l-au predat Poliţiei Municipiului Arad.

Recomandările redacției