Anul acesta  s-a înregistrat cea mai mare rată de promovabilitate la bac din ultimii zece ani, adică de 73,3%. Asta înseamnă că aproape trei din patru elevi au reușit. S-a îmbunătățit așa, peste noapte, învățământul românesc? În niciun caz. Părerile specialiștilor spun că subiectele au fost mai abordabile la toate specializările și la toate filierele. Procentual „stăm“ mai bine. Însă,printre tot felul de certuri politice,planuri  și  ipoteze de lucru, o știre a trecut neobservată. Este vorba că  noi ca țară, am ieșit din topul primelor  1000 de universități din lume, întocmit în fiecare an de către QS World University Rankings. Altfel spus, nicio universitate românească nu mai intră măcar în prima mie. O veste foarte proastă, care este o radiografie destul de fidelă, cel puțin a situației la zi. Ne arată că în loc să progresăm, regresăm. Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj -Napoca și Universitatea București au fost, în top 1000. Mai exact undeva pe  la locul 800. Ceea ce între noi fie vorba nu este chiar o laudă. Dar măcar nu erau un număr cu trei zeroruri. Reîntorcându-ne în curtea noastră, se înțelege că problema învățământului românesc nu sunt vârfurile. De absolvenții foarte buni. Care se descurcă foarte bine și în marile universități din lume când aplică, aproape în exclusivitate pe meritul lor. Doar că ei nu sunt decât un procent de maxim 3-4 %. Dintre aceștia la nivel de excelență sunt o treime. Adică unul dintr-o sută. Însă nu toată lumea ajunge să opereze pe creier, ori un as al programării.Nici nu trebuie sa fie așa. În fond  curba lui Gauss a fost, este și va rămâne valabilă. Marea problemă este șansa unui nivel de pregătire onorabil pentru restul tinerilor care frecvenetază o școală. Nu mai amintim de analfabetismul funcțional, în care aproape jumătate dintre absolvenții de gimnaziu nu înțeleg un text la prima citire. Iar dovada cea mai bună este doar o simplă statistică. De fapt răspunsul la intrebarea: câți absolvenți de o specialitate oarecare si- au găsit de lucru în domeniul în care s- au pregătit? Un criteriu cheie pentru universitățile americane și nu numai.  O întrebare de care însă la noi, mai toți se feresc să caute un răspuns. Mai ales cei din mediul universitar. Tocmai pentru că îl știu. Altfel spus, oferta școlară, cu puține excepții, nu este adaptată la piața forței de muncă, la nevoile reale ale economiei. Iar startul greșit începe chiar de la învățământul primar. Nu există o idee centrală, care să nu se schimbe de la an la an sau, în cel mai bun caz, odată la patru ani…Aproape totul se înlocuiește, fără o motivație clară, fără a aduce vreo îmbunătățire reală. Acum vom avea cinci module în loc de două semestre. Bifăm acțiunea, se face reforma. Avem trei din patru elevi cu bac-ul luat.Nici n-a început și deja efectele se văd. Ce mai, cu cinci module, vom avea nouă din zece promovați. Statistica poate va suna bine. Dar realitatea?  Sau, atâta se poate…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției