Mulți arădeni au vizitat Castelul Regal de la Săvârșin, din momentul în care s-a deschis pentru public. O veste bună pentru turiștii care vor trece pragul Domeniului Regal, este că de luna viitoare vor avea un nou obiectiv de vizitat.  Atelierul Auto al Regelui Mihai este în plin proces de amenajare. ,,Foarte curând, sperăm chiar la sfârșitul acestei luni, vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin vor putea vedea Atelierul Auto al Regelui Mihai, cu toate piesele, uneltele și accesoriile lui originale. O echipă de meșteri locali de la Ilteu, alături de angajații Fundației Colecția Familiei Regale a României, depun eforturi ca atelierul să se reîntoarcă în clădirea lui istorică, aflată actualmente într-un proces de restaurare”, precizează reprezentanții Casei Regale. .

Pentru restaurare sunt folosite cărămizi, lemn, fier, cupru, var, nisip și țigle din secolul al XIX-lea. Folosind planurile vechi (din 1943) și fotografiile atelierelor auto din Elveția ale suveranului, atelierul va fi amenajat la interior păstrând cu fidelitate locul ales de Regele Mihai pentru fiecare piesă de lucru, unealtă sau accesoriu auto. La dorința Majestății Sale Custodelui Coroanei, atelierul va cuprinde, în spațiul expozițional, un televizor la care vor putea fi văzute permanent, de către vizitatori, fragmente video cu Regele Mihai vorbind despre pasiunea sa pentru mașini și lucrul în atelierul său mecanic.

Atelierul Auto al Regelui Mihai a fost construit în anul 1943 iar în anii 1956 -1976, atelierul a fost mutat  în Elveția, la Versoix, la Villa Fantasia, într-o magazie de lemn construită de Regina Ana. În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat la Villa Serena din aceeași localitate Versoix, iar apoi, în anii 2004-2017, el a fost amenajat într-un spațiu închiriat în orașul elvețian Morges.

După ani de pribegie, Atelierul Auto al Regelui Mihai va fi amenajat  în clădirea în care a fost găzduit în anii 1940.

 

Recomandările redacției