ATENTATUL din Ankara: Guvernul îi suspendă din funcţii pe şefii spionajului şi securităţii. Erdogan se reculege la locul atacului, alături de preşedintele finlandez

0
348

 Ministerul turc de Interne a anunţat că i-a îndepărtat din funcţii pe şefii serviciilor de informaţii şi de securitate din Ankara, într-un efort de a efectua o anchetă eficientă asupra dublului atentat de sâmbătă, soldat cu 97 de morţi. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a recules miercuri la locul atentatului, alături de omologul său finlandez.

Ministerul nu a precizat, în comunicatul pe care l-a postat marţi pe site, dacă ofcialii vizaţi de suspendare urmează să revină în posturi după anchetă, relatează Reuters online.

Cel mai puternic om din Turcia, vizat de un val de critici după acest atentat – cel mai sângeros din istoria modernă a ţării -, a depus o jerbă de flori pe esplanada gării din capitala turcă, unde a fost comis atentatul.

Erdogan era însoţit de omologul său finlandez Sauli Niiniston, aflat într-o vizită în Turcia, relatează AFP în pagina electronică.

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.