Pe strada Mețianu a avut loc, în urmă cu puțin timp, un incident neplăcut care se putea termina foarte urât pentru trecătorii care circulau în acele momente pe trotuarul din apropierea clădirii cu numărul 14.
Știut este faptul că foarte multe clădiri din Arad sunt șubrede și gata să cadă pe trecători, se desprind bucăți din ele și momentan nu s-a reușit refacerea acestora, măcar cât să nu mai fie un pericol atât de mare pentru arădeni.
La fața locului s-au prezentat polițiștii locali care au cinstatat că fragmente de tencuială, bucăți de țiglă și ornamente au ajuns la pământ. Aceştia au urmat să asigure şi să împrejmuiască zona pe strada Meţianu nr. 14 și, între timp Serviciul Dispecerat şi Monitorizare a fost anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a interveni şi pentru a remedia cât mai urgent problema.
Primăria Municipiului Arad trage încă o dată un semnal de alarmă în legătură cu necesitatea intervenţiilor imediate în cazul imobilelor care din cauza avansatei stări de degradare constituie  adevărate pericole pentru cetăţeni. Este foarte important ca toţi proprietarior să înţeleagă că responsabilitatea întreţinerii imobilelor le aparţine în totalitate.
Municipalitatea este, în continuare, dispusă să devină partener cu deţinătorii acestor proprietăţi, mai ales în cazul imobilelor unde deţine la rândul ei cotă parte. Din păcate intenţia municipalităţii de a demara lucrări de refacere a faţadelor în cazul unor imobile s-a lovit de refuzul celorlalţi proprietari. Aceştia fie din considerente financiare, fie din total dezinteres s-au opus vehement realizării acestor lucrări. 
Vă remintim că Primăria Muncipiului Arad acordă o  scutire de la plata impozitului timp cinci ani, celor care îşi reabilitează imobilele”, au spus reprezentanții primăriei.

Recomandările redacției