soparla

 

Cine-şi mai aminteşte oare că primarul nostru, Gogu Maxilar, a „pierdut“ o maşină Volkswagen Bora, proprietatea Consiliului Judeţean, pe când era vicepreşedinte la această instituţie. La momentul cu pricina a dat vina, cum se face la case mari, pe bietul Mitru, şoferul lui Falcă şi astăzi, care cică s-ar fi dus în Ungaria şi unii i-ar fi furat maşina. Ulterior, au apărut zvonuri cum că maşina ar fi fost făcută bucăţi de nişte importatori de piese auto cu care Falcă joacă astăzi squash şi care ar fi avut de primit nişte bani. Dar noi nu credem, că ar fi prea de tot. Acuma că Falcă a mai fost văzut cu persoane dubioase (poate chiar interlope) e una, da să se şi încurce în afaceri, e prea de tot. Nici noi nu credem, simple bârfe.
Povestea cu Bora, de acum 12 ani, se pare că nu l-au învăţat minte nici astăzi pe Falcă (iar o să dea vina pe bietul Mitru). Altfel nu se explică cum de Skoda neagră cu care se plimbă Falcă şi care aparţine Primăriei Arad era condusă, sâmbătă la amiază, de o fătucă (nu e Ela, că nu se coboară doamna primar la Skoda), iar în dreapta era o altă fătucă, pe care n-am reuşit să le identificăm. Noi ştim că sâmbătă, Gheorghe Falcă era la Braşov, să-şi prezinte proiectele pentru România, iar până la Braşov l-a dus şoferul Mitru, cu maşina familiei Dobraniş. Nu ştiţi care Dobraniş? Ăla de care tot scriem că deţine Armedia Grup, firmă prin care se doreşte acapararea publicităţii din Arad, firmă care are jumătate din Info TV, firmă care are TV Arad şi aşa mai departe.
Aşadar, dacă Mitru era plecat cu Falcă, iar cei doi au mers cu un Audi şi nu cu Skoda neagră de la Primărie, întrebarea care se pune e ce fetişcană a condus maşina primarului? Şopârla ar fi tare curioasă cine îşi permite să se plimbe cu maşina lui Falcă. Nu de alta, dar iară ne trezim că se „pierde“ şi ajunge bietul Mitru să plătească ani de zile rate, iar Falcă să ridice din umeri, de parcă nici n-ar fi auzit vreodată de vreo Skoda neagră. Nişte explicaţii ar fi chiar necesare.

Recomandările redacției