alunite_oglindaVara, zonele cu aluniţe trebuie să fie ferite de expunerea prelungită la soare pentru a evita orice risc de cancer de piele. Aluniţele apar cel mai adesea în zonele cele mai expuse la soare, deoarece razele ultraviolete amplifică producţia de melanină. Atunci când celulele pielii nu sunt distribuite uniform suprafaţa pielii şi se adună într-un conglomerat se formează aluniţele. Iată cum poţi afla dacă aluniţele sunt inofensive sau periculoase pentru organismul tău.

Aluniţele, cunoscute şi ca nevi pigmentari sau nevi melanocitari, sunt tumori benigne sau hemartoame (tumori congenitale) alcătuite din melanocite, celulele ce conţin pigmentul care dă culoare pielii şi ochilor. Acestea pot apărea oriunde la nivelul pielii şi pot fi în grupuri. De obicei, au dimensiuni reduse (<5 mm), sunt bine definite, iar culoarea variază de la bej sau roz până la maroniu închis. Majoritatea aluniţelor apar încă din copilărie, datorită expunerii la soare, ca un mecanism de protecţie al organismului împotriva razelor ultraviolete.

Uneori sunt implicaţi şi anumiţi factori genetici, de exemplu, dacă mai mulţi membri ai unei familii manifestă un număr mare de aluniţe, câteodată chiar sute (numărul normal de aluniţe este de până la 40). Nevii se pot dezvolta rapid şi după evenimente traumatizante ca arsuri cutanate de gradul II, arsuri solare, necroliză epidermică toxică sau epidermoliză buloasă (apar vezicule).

Majoritatea nevilor pigmentari nu sunt periculoşi. Cei care ar trebui examinaţi de un medic sunt aceia care au un aspect diferit faţă de ceilalţi de pe corp sau apar spontan (după vârstă de 20 ani). Dacă observi schimbări de culoare, mărime sau formă a unei aluniţe ar trebui să consultaţi un dermatolog. De asemenea, acestea trebuie analizate dacă sângerează sau secretă lichid, se descuamează, provoacă mâncărime sau durere. În plus, auto-examinarea este la fel de importantă. Cu o oglindă, priveşte atent zonele cutanate cu aluniţe. Acordă o atenţie deosebită zonelor expuse frecvent la soare precum faţă, mâini şi braţe, torace, gât şi urechi. Unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer este melanomul malign (cancer al pielii). Cea mai frecventă localizare a melanomului la bărbaţi este spatele, iar la femei gamba. Acest tip de cancer apare adesea la femei cu vârstă cuprinsă între 25 şi 29 de ani.

Medicii recomandă tuturor, indiferent de vârstă şi sex, să verifice „aluniţele” la dermatolog cel puţin o dată pe an, chiar şi pe cele aparent normale. Şansele de vindecare ale unui melanom malign, adică ale celei mai periculoase forme de cancer de piele, sunt mari doar atunci când „aluniţa” este depistată şi îndepărtată în timp util. Iar pentru aceasta, se recomandă să analizaţi periodic forma, culoarea şi evoluţia acestor formaţiuni aparent inofensive.

SURSA:  Libertatea.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției