D eși dezinfectanţii sunt mai mult decât indicaţi în această perioadă, șoferii ar trebui să ia în considerare ce cumpără din magazine. Un poliţist din Oradea a făcut un experiment, filmându-se în timp ce s-a şters cu un dezinfectant pe bază de spirt în autoturism, după care și-a rugat un coleg să îl testeze și a suflat în etilotest.
Concluzia? Dezinfectantul folosit în maşină poate să vă lase fără permis! Subcomisarul Octavian Perţea a făcut următorul experiment: înainte de a se urca în autotu­rism, a suflat în etilotest, care a indicat „0″, după care, urcat deja la volan, s-a şters pe mână cu dezinfectat cu spirt medicinal şi i-a cerut unui coleg să-l testeze.
Pentru realizarea testului, Perţea a făcut atât testare pasivă, suflând spre aparat, dar şi testarea activă, suflând efectiv în etilotest.
Rezultatul i-a luat prin surprindere pe cei doi, care nu au crezut că aparatul poate indica astfel de valori în contextul dat:
la primul test activ, etilotestul indica o alcoolemie în aer de 0,26, ca şi când „şo­ferul” ar fi băut, în timp ce la al doilea test a fost de 0,16.
Sancţiunea pentru încălcarea Codului rutier în cazul şoferilor găsiţi cu alcoolemie sub 0,4 la mie (contravenţii) vine şi cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
„Nu este o eroare a aparatului, pur şi simplu spirtul medicinal are 70% alcool şi e normal ca etilotestul să detecteze vapori”, a explicat Perţea pentru Adevarul.ro.
Acesta le-a atras atenţia şoferilor să se dezinfecteze pe mâini înainte de a se urca în maşină ori să folosească dezinfectanţi fără alcool, dacă vor să nu aibă probleme cu Poliția. „Eu recomand celor care au păţit aşa ceva să solicite recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge. Noi suntem oricum obligaţi să luăm în calcul această valoare, chiar dacă ne arătaţi sticluţa cu spirt, că tocmai v-aţi dezinfectat, şi dacă sunteţi sigur că nu aţi consumat alcool, vă conducem la cea mai apropiată unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice”.

Recomandările redacției