Timp de patru zile, Sala Sporturilor Victoria a găzduit zeci de echipe de copii din generațiile 2007 și 2008, în cadrul turneelor locale ale Memorialelor „Gheorghe Ola” și „Gheorghe Ene”. Marți și miercuri s-au disputat partidele din grupe, iar joi și vineri, fazele finale. Trofeele au fost o „afacere” între Atletico și UTA. La „Gheorghe” Ola, în fazele finale, doar Viitorul și CSȘ Gloria au intrat în luptă, dar ultimul act a fost jucat de Atletico negru și UTA roșu. Echipa pregătită de Adrian Petruț și Francisc Tisza au câștigat cu 4-1 (pentru campioni au marcat Câmpan, Șiclovan, Salka, Indreica) și merg în finala zonală, ce va avea loc în perioada 2-4 decembrie.atletico
Lotul echipei câtigătoare este format din: Denis Bejenaru Marian, Darius Burcă, Alessio Calotă, Lucas Câmpan,  Andrei Cigherean, Kevin Cotuna, Mihai Cuţaru Adrian Dragoş, Abigael Duman, Dragoş Dumea, Vladimir Groza,  Luca Indreica, Gabriel Mager, Andrei Popa, Cezar Popăţ, Mario Rusu, Robert Rusu, Mario Salka, Alexandru Sîrbu, Sergiu Stamorean, Darius Şiclovan, David Ştef, Daian Tăutan.
La „Gheorghe Ene”, s-a impus UTA 2008, cu scorul de 3-0, însă cei de la Atletico l-au contestat pe portarul „alb-roșilor”, Darius Găleancu, născut, se pare, în 2007. Cazul va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină a AJF Arad și, cel mai probabil, finala se va rejuca între Atletico și Viitorul Arad.

Recomandările redacției