Peste 10.000 de spectatori au asistat sâmbătă seara la partida dintre Bătrâna Doamnă și „Șepcile Roșii“. Practic au rămas neocupate locurile din zona tampon, două treimi din sectorul oaspeților și câteva locuri în sectoarele arădenilor din aceeași peluză. Tribunele și peluza galeriei arădene au fost „sold out“. Din păcate mulți dintre fani au reușit să intre cu mare întârziere pe stadion, din cauza aglomerației de la porți; și când spunem mare întârziere, nu ne referim la 5-10 minute ci la jumătate de oră sau chiar mai mult. Dacă în Tribuna II „Gioni  Broșovszky“ locurile s-au ocupat integral până prin minutul 15-20, peluza „Iosif Petschovsky“ s-a umplut abia înaintea pauzei. Controlul excesiv care se face de ceva vreme (de fapt știm cu toții de când) la intrările de la peluză, au creat blocaje enorme, care chiar i-au făcut pe unii să abandoneze demersul de a intra la meci, deși aveau bilete. „Ar fi fost primul meci al lui Matei, ca suporter al UTA Arad. Am renunțat după 40 de minute de așteptare pentru a intra în stadion. Meciul începuse deja și sute de oameni încă nu intraseră. Să vă fie rușine celor responsabili“ este doar unul dintre mesajele apărute pe facebook după acest meci, mesaje sau comentarii care reclamă aceste probleme de organizare.

foto: facebook/CarmenStana

Da, este adevărat, stadionul este dotat cu prea puține porți cu turnicheți, iar asta nu e vina clubului. Cei drept nici conducătorii clubului și nici politicienii nu stau la coadă să intre în stadion, așadar unii nu știu iar altora nu le pasă de această problemă. E adevărat și faptul că unii spectatori vin târziu la stadion, cu 5-10 minute înainte de startul meciului. Însă asta ar trebui să te facă să ratezi începutul meciului, nu aproape întreaga primă repriză. Mai ales că marea majoritate a spectatorilor au venit și sâmbătă la stadion cu cel puțin jumătate de oră înainte. În niciun scenariu și în niciun context nu este permis ca un spectator să aștepte 30, 40 de minute sau chiar o oră ca să intre pe stadion!

În momentul când diferite persoane din conducere ceartă pe la colțuri suporterii că vin prea târziu la stadion, ar trebui să țină cont de un lucru: oamenii aceștia au plătit deja bilete și abonamente pentru un spectacol de două ore. Dacă ei mai trebuie să vină cu 1-2 ore înainte de meci ca să fie siguri că apucă să vadă integral obiectul plății făcute, cine îi despăgubește pentru timpul pierdut? Timpul costă bani domnilor și nu e corect ca incompetența sau dezinteresul dumneavoastră să fie plătit de suporterii echipei. Nu spune nimeni că situația stadionului este ideală dar fanii așteaptă un interes din partea clubului pentru această problemă. O întâlnire serioasă între organizator, cei care gestionează stadionul, reprezentanții forțelor de ordine și cei ai suporterilor suntem convinși că ar duce la găsirea unor soluții astfel încât aceste probleme să fie măcar ameliorate. Că acest lucru este posibil o dovedește experiența din sezonul trecut, când în meciurile cu Rapid sau CFR Cluj, chiar în condiții de restricții, peluza a fost arhiplină dar nu s-au înregistrat probleme atât de grave. Ce-i drept atunci erau vremuri în care cei care ocupă acea peluză nu erau considerați dușmani și ca atare „controlați și în chiloți“.

foto: facebook/CarmenStana

Și apropos de control, cu tot controlul „la sânge“, tot s-a găsit un „nedefinit“ (ca să-l cităm pe fostul antrenor al UTA-ei, Ionuț Badea), care să arunce la un moment dat o petardă în teren. Faptul că acest lucru se întâmplă la Arad extrem de rar nu ne-ar fi încălzit cu nimic, dacă acea petardă ar fi lovit un jucător sau dacă UTA s-ar fi trezit cu terenul suspendat din cauza ei (că o amendă sigur va exista). De altfel, din informațiile pe care le avem, individul respectiv a fost identificat apoi predat autorităților chiar de către câțiva membri ai galeriei.

Dincolo de acest aspect, totul a fost excelent pe Arena „Francisc Neuman“. Publicul a fost al 12-lea jucător și și-a susținut frenetic favoriții din primul până în ultimul minut. „De la Dunăre la Sena“ și „UTA Arad“ s-au auzit din nou până în Micălaca, Grădiște sau Aradul Nou iar la final am revăzut scenele frumoase cu sute de copii asaltând jucătorii pentru autografe și poze, jucători care au zăbovit minute bune pe teren pentru a cânta împreună cu galeria și pentru a primi ovațiile întregului stadion. De asemenea, suporterii din peluză n-au uitat nici de conducerea clubului și politicienii care o susțin, care au fost taxați prin bannere și scandări. Și, spre deosebire de meciul cu Petrolul, strigătul „UTA liberă!“ a fost preluat și de o parte a suporterilor de la Tribuna II

foto: uta-arad.ro

Ne-am așteptat și la un duel al galeriilor dar, deși era sâmbătă seara și între cele două peluze există o oarecare rivalitate, clujenii au venit într-un număr foarte mic (câteva zeci) la Arad. Au ajuns și ei abia prin minutul 30 și, din fericire, n-au fost incidente, de data aceasta suporterii oaspeților fiind introduși în sectorul special destinat lor, nu cum s-a întâmplat cu galeria Petrolului. Deși în netă inferioritate numerică, aceștia au încercat să își încurajeze echipa dar și să îi provoace pe suporterii adverși, lucru care la un moment dat a provocat ostilitatea întregului stadion. Peluza arădeană, care le-a oferit câteva „dedicații“ încă de la intrarea în stadion, a preferat să le răspundă mai mult prin câteva bannere ironice și bine țintite, dintre care cel mai amuzant a fost cel care taxa numărul mic de spectatori de care a beneficiat U în ultimii ani la meciurile de pe teren propriu: „Vine lumea la Arenă / Doar când sunt dj pe scenă“ (cu trimitere la festivalul Untold care are loc pe Cluj Arena).

foto: facebook/UltrasArad

Apropos de bannere, au avut și câțiva jucători ai UTA-ei un banner special dedicat, afișat de câțiva suporteri de la Tribuna II dar n-a fost genul de banner pe care un fotbalist și-l dorește să-l vadă: „Keseru, Ubbink, Otele wake up, UTA is not a sanatorium“ a fost mesajul care sperăm că a trezit orgoliul fotbaliștilor vizați, și de acum încolo aceștia vor trata cu o altă atitudine antrenamentele și partidele. De altfel, singurul dintre cei trei care a fost titular, anume Philip Otele, a făcut o mare risipă de efort și a fost răsplătit de multe ori cu aplauze, probabil chiar și de către cei care au afișat bannerul respectiv.

Următorul meci de pe teren propriu al UTA-ei va avea loc peste două etape (ziua și ora nu sunt încă fixate), când la Arad vine una dintre cele mai în formă echipe ale momentului, FC U. Craiova 1948. Până atunci însă, întreaga suflare utistă așteaptă meciul cu Rapid de sâmbăta viitoare. Bătrâna Doamnă cu siguranță va avea o galerie puternică în Giulești, care îi va ajuta pe jucători să ignore infernul vișiniu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției