Joi, încă de la primele ore ale dimineții, pe toate canalele media, se striga: A început războiul!

Da așa este, se pare că a explodat un conflict care mocnea demult. Un război care era atâțat din mai multe părți, un război în care noi românii nu ar trebui să ne regăsim și sper să nu fim angrenați vreodată. Îmi pare extrem de rău de civilii care suferă acolo, de mame cu copii, de bătrâni, de oameni în general, nu este nici măcar războiul lor, cu atât mai puțin războiul nostru. Noi românii suntem specialiști în a ne băga în conflictele altora. Reamintesc Irakul, Kosovo, Afganistanul unde au pierit soldați români într-un război al americanilor.  Ne aruncăm cu capul înainte, îi plângem pe alții dar de ai nostri nu ne  pasă. Suntem insensibili la durerea românilor  care suferă de frig sau foame, în timp ce noi ne plimbăm prin țări străine, că doar suntem aleșii poporului. Un popor care suferă de atâta timp, fără ca guvernanților să le pese. În schimb aleșii ne îndeamnă să susținem Ucraina într-un conflict care pe noi nu ne privește.

Să ne amintim pe scurt câteva momente din istorie legate de Ucraina.

La 28 noiembrie 1918 Bucovina se unea cu Regatul României, iar în 1991 Parlamentul Romaniei declara că teritoriile românești din Ucraina sunt de drept ale Romaniei. Lucrurile se schimbă însă în 1997, când la cererea NATO, teritoriile românești au ramas ale Ucrainei. Prin  2014  Basescu declara că nu va recunoaste un referendum al românilor din Ucraina.

Asadar, până la Primul Război Mondial, Bucovina a fost ocupată de imperiul austro-ungar. Pierzând austro-ungarii războiul, ucrainienii s-au apucat să-și construiască propriul imperiu și  așa au pus ochii pe Bucovina, doar că Armata Româna le-a spulberat visurile. Pe vremea aceea  Armata  era Armată și România  era o țară demnă, nu supusă și slugarnică.

Din păcate,  după Al Doilea Razboi Mondial, Ucraina și-a implinit visul, ocupând și provincia românească.

După evenimentele din 89 a venit momentul pentru a se reîntregi țara, dar noii stăpâni, se pare, că au avut alte planuri iar țara noastră a ajuns un fel de colonie a Europei Unite, a SUA si a NATO.

Bucovina este pamânt romanesc, dar azi nimănui nu pare să-i mai pese. Cei care ocupă de peste un sfert de veac fotoliile prezidențiale, parlamentare și guvernamentale au planurile lor, intrând într-un conflict care nu privește poporul român și nu face bine nimănui.

Dacă în 1918 se proceda la fel, nu mai exista România Mare nici în ziua de azi.

La un moment dat prin 1996,  România a revendicat aplicarea prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din 1947, dar, în 1997, NATO a ,,sfătuit” guvernul român să rezolve orice diferend teritorial cu Ucraina pentru a se putea integra în organizație, doar că aceste lucru se uită repede.

Poate că puțini români știu că în Ucraina, comunitatea românească ar reprezenta a treia etnie ca pondere, după ucraineni şi ruşi, dacă nu ar fi divizată artificial în români şi „moldoveni”.

Problemele cu care se confruntă minoritatea română de acolo sunt foarte multe și grave.  Accesul la învăţământul în limba maternă, utilizarea oficială a limbii române  în administraţie şi în justiţie, finanţarea activităţilor asociaţiilor minorităţii române, media în limba română, păstrarea identităţii religioase, reprezentarea la nivelul administraţiei, lipsa reprezentării parlamentare, retrocedarea proprietăţilor care au aparţinut comunităţii româneşti sunt doar câteva din necazurile cu care se confruntă românii de acolo, despre care cei care susțin acest război, de pe facebook, habar nu au.

Manipulați din toate direcțiile românii noștri îi plâng acum pe ucrainieni. Dar în 2021, când Ucraina interzicea învăţământul în limba română unde ați fost ? Când ni s-a luat insula Șerpilor, de ce nu ați strigat pe facebook? Când românii din Ucraina nu au avut dreptul la religia lor, de ce nu ați plâns și nu v-ați rugat pentru ei? Acum sărim cu toți într-un război al nimănui și mulți dintre cei care sar habar nu au de istoria noastră.

Manipulaţi de politicienii cu interese mari și afaceri și mai mari, pe unii i-a apucat brusc iubirea de vecinii din nord,  dar  nu ne pasă de oamenii de lângă noi, care de multe ori suferă pentru lipsa unei bucăți de pâine.  Suntem târâți, fără să ne dăm seama,  într-un conflict care nu ne priveşte, dar strigăm, din toate mădularele, că suntem alături de ucrainieni.

Istoria ne va demonstra, pentru a nuștiu câta oară, că greșim.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției