„Sămădăii” au încheiat turul chiar cu o înfrângere (1-4) pe teren propriu în fața adversarului de sâmbătă, din partida amicală, iar roata s-a întors. Pe terenul din Horia, Gloria Lunca Teuz Cermei a trecut cu 3-1 de ACS Dumbrăvița, iar succesul putea fi și mai clar după numărul de ocazii create de „roș-albi”.
Fundașul Mihai Udrea a fost extrem de activ împotriva foștilor săi colegi, contribuind la ambele înscrise de echipa sa în prima parte. Mai întâi, fundașul dreapta a făcut o combinație de efect cu Luca Bodri, care a înscris din mijlocul careului, iar apoi a șutat la poartă, Miklos a respins, iar Sabău a marcat din apropiere. Timișenii au redus din dife­rență până la pauză, prin Făgărașanu, de la punctul cu var.
Tot un penalty au primit și cermeianii în actul secund, la duelul dintre Telescu și Matiș, iar Burlă nu a greșit transformarea. La 3-1, „sămădăii” au mai avut o bară, prin Matiș și o ocazie imensă, ratată de Cocină.
Fără Ianc și Bulza, stafful tehnic al cermeianilor a optat pentru un sistem de joc
4-1-4-1, juniorul Todoran revenind și el pe gazon după o perioadă cu probleme medicale pentru el. „Am arătat ca o echipă bine închegată de Liga a III-a, este posibil să ne fi motivat și adversarul, expe­rimentat, cu pretenții în seria noastră. În special pe defensivă am stat bine, pe când în atac ar fi trebuit să fim mai pragmatici. Una peste alta, mă declar mulțumit, iar rezultatul, chiar dacă nu con­- tează în amicale, ne aduce un mic atuu psihologic acum că ne apropiem cu pași repezi de începerea returului”, a men­ționat Flavius Moisă, antrenorul Cermeiului. UTA 2003 (miercuri) și Unirea Sântana (sâmbătă) sunt ultimii adversari din amicalele iernii ai „sâmădăilor”.
Formații:
Cermei: Dagău (65 Deak) – Udrea, R. Iuga (70 I. Pop), Burlă, Sabău – D. Lazăr – L. Bodri (60 Gruiescu), Ciubotariu, Vezan (65 R. Petcuț), Cocină (60 Todoran) – Djambou (38 Matiș),
Dumbrăvița: Miklos – Covari, Telescu, Podină, Siminic – Ștefan, Făgărășanu, Jichici, Coroiu – Drăghici, Enciu. Au mai intrat: David, Jinga, Oprea, Mura și Morariu.

Recomandările redacției