Oamenii legii i-au luat în vizor pe doi tineri care dețineau arme, însă fără a avea acest drept. Nu numai că s-au ales cu dosar penal, ci au fost și reținuți în arestul IPJ Arad. Astfel, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează doi bărbați care au deținut arme ilegal.

Un timișorean de 30 de ani a fost depistat pe Calea Timișorii de polițiștii S.A.E.S.P., ai Secției 2 Micălaca și ai Secției 2 Rurală în timp ce transporta în portbagajul unui autoturism o armă de vânătoare letală cu alice ale cărei serie și elemente de identificare fuseseră șterse prin polizare, deținută fără drept.

În aceeași zi, a mai fost depistat un arădean de 27 de ani, în timp ce transporta în portbagajul autoturismului o armă letală cu glonț calibru 22, cu lunetă, deținută ilegal.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 

Recomandările redacției