Cea mai tare gală de kickboxing organizată vreodată la Arad e gata de start. Sportivii au trecut proba cântarului, efectuată în ieri după-amiază la Sala de Evenimente Hellen, acolo unde au apărut și oaspeții cu greutate. Vorbim despre olandezii Remy Bonjaski și Peter Aerts, foști campioni de K1. Ambii au fost solicitați la zeci de poze și vor fi prezenți și la Sala Sporturilor Victoria, la show-ul din ring.
De fapt, în main-eventul galei din această seară, arădeanul Eduard Gafencu, care a avut o ascensiune incredibilă în ultimul an de zile, se va bate chiar cu unul dintre elevii lui Bonjaski, turcul Ekrem Doruk. Imaginile cu lovitura „tornado” a lui Edi au făcut înconjurul planetei, astfel că televiziuni din 46 de țări și-au manifestat interesul față de gala de azi.
Însă, în ring vor urca și alte nume grele ale sporturilor de contact, precum Sandu Lungu (Oradea), Sorin Horvat (din Arad), Marius Munteanu, de la NRG Arad, Adrian Mitu și Sebastian Cozmâncă. Toți vor încrucișa mănușile cu sportivi străini de renume.
Principalii artizani ai Galei Colosseum Tournament XII sunt Primăria Arad și cele două centre culturale, dar și Dorel Căprar, vicepreședinte al Federației Romane de Judo, un împătimit al sporturilor de contact.
Așadar, astăzi, 9 mai, de la ora 18, arădenii și nu numai sunt așteptați la Sala Sporturilor Victoria pentru un spectacol total. Biletele se pot încă procura de la Cristal Caffe, Art Caffe, dar și de la Sala Polivalentă.

Recomandările redacției