Ce au luat pe mere la Timișoara, au dat pe pere sâmbătă, acasă, fotbaliștii Gloriei Lunca Teuz, cu ocazia vizitei echipei din Deva, aflată sub ei în clasament. „Sămădăii” au fost de nerecunoscut, parcă terenul propriu nu le priește deloc, amânând și de această dată întâlnirea cu primul succes stagional în fața propriilor fani.
Cum s-au marcat golurile: 0-1 (min. 20): Bârzan execută un corner de pe dreapta, Jude înscrie cu o lovitură de cap din 7 metri. 1-1 (min. 37): Centrare de pe dreapta a lui Rosenblum, Matiș așează mingea, iar Todoran trage sub bară de la 10 metri și egalează. 1-2 (min. 50): Bârzan centrează din lovitură liberă, Jude înscrie din 10 metri, din cădere. 1-3 (min. 80): Țoiu recuperează la 30 de metri de poarta cermeiană, pătrunde și înțeapă balonul la colțul lung
Formații: Cermei: Dagău – Rosenblum (82 Cocină), R. Iuga, Nistor, Burlă – Gruiescu, M. Călin, D. Lazăr, Todoran – Matiș, Bulza (60 Filip). Antrenor: Flavius Moisă. Deva: Apostol – Marton, Bîrzan (74 Cocan), Radak, Doboș – Jude (52 Kelemen), Toiu – Bogdanovici, Iana (66 Manea), Roncea – Chivu (61 Lupu). Antrenor: Ștefan Nanu.
Arbitri: Adrian Pal – Rareș Lakatos (ambii Oradea), Tamas Kopriva (Carei). Observatori FRF: Constantin Faniță, Ionel Poclid (ambii Timi­șoara)

Recomandările redacției