Condusul sub influența alcoolului este un eveniment întâlnit aproape zilnic. De cele mai multe ori, aceste decizii se soldează cu dosar penal sau chiar și accidente.

Polițiștii Biroului Rutier au depistat luni, un bărbat de 36 de ani, din Păuliș, implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Tudor Vladimirescu. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii din Șepreuș au fost sesizați prin 112 despre faptul că o persoană de sex masculin, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, dispre Sintea înspre Chișineu-Criș, a derapat și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 51 de ani, din Chișineu-Criș, care emana halenă alcoolică. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și recoltarea de probe biologice.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.

Recomandările redacției