După veștile rele care vin din cauza deceselor unora dintre arădenii infectați cu coronavirus, mai apare și câte o veste bună. Dacă în cursul de ieri au fost externați 13 pacienți declarați vindecați, astăzi, numărul celor vindecați și externați este chiar mai mare. 

Așadar, în cursul zilei de azi avem deja 23 de externări în rândul celor care, din nefericire, au fost diagnosticați pozitiv după testul pentru covid-19. În două zile s-au externat astfel 36 de persoane, numărul total al celor externați fiind în prezent de 296, Aradul apropiindu-se cu pași repezi de 300 de persoane declarate vindecate. 

„23 de pacienți s-au externat astăzi de pe secțiile COVID-19 după ce testele II și III efectuate la interval de 24 de ore au ieșit negative. În total, de pe secțiile Covid-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-au externat, vindecați, 296 de pacienți!”, au declarat reprezentanții spitalului. 

Recomandările redacției