Au fost găsiți, printre piese auto, 25 de cetățeni străini

0
453

Controlul amănunțit al automarfarelor este foarte important în momentul trecerii graniței, deoarece, foarte mulți cetățeni străini încearcă să ajungă în vestul Europei prin diferite moduri ilegale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunşi într-un automarfar încărcat cu piese auto, douăzeci și cinci de cetăţeni din Siria și Palestina, care cu sprijinul unui șofer turc încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Azi noapte, în jurul orei 01:30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea au desfăşurat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma acţiunii, în apropierea stației CFR din orașul Nădlac, a fost oprit în trafic un automarfar, condus de un cetăţean turc, în vârstă de 33 ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire, piese auto, pe ruta Turcia-Polonia.

Cu ocazia verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul vamal este deteriorat, motiv pentru care s-a trecut la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, în semiremorca automarfarului, au fost descoperiţi douăzeci și cinci de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul cercetărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din douăzeci și patru de cetățeni sirieni și un palestinian, dintre care șase minori, o femeie și optsprezece bărbați. Tot la verificări s-a stabilit că adulții au vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, iar minorii având vârste între 4 şi 16 de ani și au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii depistați ascunși, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.