Au fost stinse zece focare de Pestă Porcină Africană din zona Ineului

0
303

Județul Arad se află în „frunte“, într-un nedorit top, în ce privește cazurile de  PPA. Cel mai nou înregistrat, așa cum v-am relatat, este la ferma Smithfield din Șiclău, o unitate de creștere a tineretului porcin. „PPA a fost confirmată la această fermă. S-a trimis o a doua probă la București, pentru conformitate “, puncta dr. Marcel Roșu, director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, în urmă cu câteva zile. Mai exista o fărâmă de șansă și anume ca a doua probă, trimisă la București la autoritatea centrală, să nu fie pozitivă. Din păcate a fost, astfel previziunea directorului Roșu s-a confirmat. Drept urmare, în celmai scurt timp, se vor lua măsurile de neutralizare a celor 16.000  de capete existente în unitate. Este vorba de exemplare cu greutatea de 10-15 kilograme și este de așteptat ca acțiunea de ecarisare să nu se lungească prea mult în timp. Pe de altă parte sunt și informații ceva mai bune. Din cele 27 de focare existente au fost închise încă zece, în zona care cuprinde localitățile: Secusigiu, Groșeni, Gurba, Mocrea, Voivodeni și Bocsig. „Aici  focarele au fost declarate stinse, drept urmare este permisă mișcarea animalelor. Presiunea era deja mare pentru că , printre ele sunt și patru ferme de creștere a porcilor și unele exemplare au ajuns și la greutatea de 250 de kilograme. Acum suinele pot fi abatorizate“, a adăugat dr. Marcel Roșu.  Specialiștii estimează că pînă la Paște, dacă nu intervine nimic deosebit, încă zece focare ar putea fi stinse. Asta înseamnă că situația poate reveni, în niște limite controlabile. Astfel județul Arad ar putea ajunge la șapte focare unde mai există Pestă Porcină Africană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.