stalpi betonOamenii legii din Şiria au depistat în flagrant, recent, trei bărbaţi care transportau, cu o căruţă, 39 de stâlpi din beton, bănuiţi că au fost sustraşi.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că T. Daniel, de 36 de ani, H. Iosif, de 31 de ani şi D. Zoltan, de 38 de ani, ar fi sustras stâlpii din via aparţinând lui P.D., cauzând un prejudiciu de aproximativ 390 de lei.

„Pe numele celor în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, continuându-se cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora”, preciza Biroul de presă al I.P.J. Arad.

 

Recomandările redacției