cruceaJandarmii arădeni au fost apelaţi, duminică seara, în jurul orei 22,30, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, solicindu-li-se să intervină în zona unui complex comercial din municipiul Arad, unde a avut loc un furt.

Maior Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de jandarmi Judeţean Arad, ne declară că, „la faţa locului, colegii mei au procedat la stabilirea identităţii persoanelor implicate. După verificările efectuate, a rezultat că doi tineri, cu vârsta de 20, respectiv 15 ani, au fost observaţi, de către angajaţii societăţii de pază, în timp ce deschideau o cutie în care se aflau colectaţi bani pentru ajutorarea persoanelor aflate în situaţii dificile. Din cutia care se afla la intrarea în complexul comercial, şi care aparţine Filialei Arad a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, cele două persoane au reuşit să sustragă 186 de lei, iar apoi au încercat să fugă”.

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale, cele două persoane fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt, prejudicial fiind recuperate în totalitate.

Recomandările redacției