Doi adolescenți sunt cercetați pentru furt calificat, după ce au furat un autoturism pe care ulterior, l-au abandonat.

Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au identificat doi tineri din Mișca, de 15 și 19 ani, care, în noaptea de 28/29 mai a.c., ar fi sustras un autoturism (în valoare de aproximativ 1.500 de euro) din fața unui imobil de pe raza localității Satu Nou (comuna Mișca), pe care l-ar fi condus și ulterior abandonat pe un câmp din apropierea localității.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care a fost săvârșită fapta.

Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor doi tineri.

Recomandările redacției