Au început pregătirile pentru sărbătorirea „Centenarului Marii Uniri”

0
313

În organizarea Departamentului Centenar din cadrul Guvernului României, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Arad, ieri a avut loc la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” o dezbatere ce se înscrie în seria „România Centenară”, demers ce își propune centralizarea proiectelor propuse de autorități locale și universități în vederea pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și al Primului Război Mondial.
La dezbatere au participat: Înaltpreasfinția Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, Secretarul de stat Cristian Videscu din partea Departamentului Centenar, Prefectul și Subprefectul Județului Arad, Cosmin Pribac respectiv Florentina Horgea, Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, deputatul Glad Varga. Gazda evenimentului, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a fost reprezentată de Președintele fondator Aurel Ardelean și de Rectorul Coralia Cotoraci. În cadrul discuțiilor au fost enumerate proiecte, idei, inițiative, provenite din toate mediile: adminis­trație publică, mediu universitar, asociații culturale sau ale societății civile.  Dezbaterea a avut un caracter de lucru, urmărindu-se identificarea modalităților de punere în practică a proiectelor enunțate. Participanții la dezbatere au subliniat în mod repetat importanța evidențierii corecte a rolului esențial pe care Aradul l-a avut în realizarea  actului politic de la 1 Decembrie 1918,  fapt istoric de care se va ține cont în creionarea programului național al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.
(A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.