Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat doi bărbați din Maroc și Algeria care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, unul folosind un document care aparţinea altei persoane, iar celălalt – fără documente.

În data de 20.12.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri în trenul care circulă pe relația Arad – Lokoshaza (Ungaria), doi bărbați, dintre care unul nu a prezentat niciun document pentru trecerea frontierei, iar celălalt s-a legitimat cu un pașaport eliberat de autoritățile din Albania.

Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din documentul albanez există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care i-a fost întreruptă călătoria. Având în vedere aspectele constatate cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Maroc și Algeria.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea cazului să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției