Au încercat să treacă frontiera în Ungaria

0
145

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand și Nădlac, judeţul Arad, au depistat nouăsprezece cetăţeni din Afganistan, Pakistan, Irak, Siria şi Tunisia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi în mijloace de transport.

În data de 07.05.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui microbuz înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, componente electronice, pe ruta Turcia-Polonia.

În urma controlului, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, doisprezece cetăţeni străini.

La sediu, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak și Siria, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean bulgar, care transporta sticlă pentru o societate comercială din Elveția. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, șase cetăţeni străini. Polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, solicitanți de azil în România.

Vineri dimineață, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, în zona adiacentă terminalului marfă, o persoană care se deplasa pe jos. Deoarece aceasta nu îşi justifica prezenţa în zonă, a fost condusă la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor, a fost stabilit faptul că este cetățean din Tunisia, în vârstă de 30 de ani, solicitant de azil în țara noastră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.