Ca un cetățean responsabil ce mă străduiesc a fi, cu simțul civic în curs de dezvoltare, îmi place să cred că nu trec indiferent pe lângă ce se întâmplă în jurul meu. Sunt, uneori, conștient că nu pot muta munții din loc, dar și că miligramul meu de implicare poate o ajuta uneori. Așa se face că joi după masă, în timp ce mă deplasam cu mașina pe autostradă, undeva prin județul Timiș, am observat în partea stângă, undeva pe câmp, nu foarte departe de șosea un nor extrem de dens de fum și flăcări care căpătau amploare. Mi s-a părut cel puțin suspectă acea imagine, mai ales că fumul avea o culoare aproape neagră și flăcările să răspândeau cu repeziciune. În plus, nu erau foarte departe nici de șosea, dar nici de niște case din apropiere. Mai era și o pădure prin zonă, ce-i drept la ceva distanță, însă la modul cum ardea, situația putea deveni periculoasă.

Inițial, am ezitat vreo câteva zeci de secunde să iau o decizie, gândindu-mă că nu mă pun eu acuma să fac pe deșteptu. Or fi alții care au sunat pompierii și nu mai trebuie să fie unul în plus. Totuși, gândindu-mă mai bine mi-am zis că decât să fie prea târziu, mai bine sun la 112 și dacă se știe de treaba asta atunci îmi spun ei. Am mai pățit un episod asemănător în județul Hunedoara, iar cei de la 112, deși știau de incendiu, m-au ținut ceva vreme la telefon și nu știau cum să îmi mulțumească și să mă laude pentru decizia pe care am luat-o , le-am mărturisit că am ezitat, de a-i informa. Așa că am apelat din nou 112. Am oprit muzica, mi-am dres puțin vocea – mai puțin și făceam și vocalize, iar în timp ce suna îmi pregăteam deja în gând propozițiile pe care urma să le comunic. Totul pentru a fi cât mai scurt și cât mai clar, pentru a nu reține prea mult numărul de urgență. La un moment dat, am realizat nu doar că mi-am terminat propozițiile imaginare, dar că le și repet a nu știu câta oară și nimeni nu răspunde. M-am uitat derutat să văd dacă am apelat 112, iar după ceva vreme am închis, de plictiseală. Am zis că o fi omul la WC, din moment ce nu răspunde la 112! Aștept. Văzând că nu mă sună nimeni înapoi, m-am gândit să o las baltă.

Dar în imaginația mea bogată începeau să se petreacă multe și îmi construiam deja tot felul de scenarii hollywoodiene: dacă eram ascuns undeva sub o masă, iar un criminal cu un topor în mână mă căuta disperat? Sau cineva, înarmat cu un pistol în mână, încearcă ușa de la intrare și mai am doar câteva minute la dispoziție să mă salvez, sunând la 112. Iar ăsta de la 112 în loc să mă salveze, se plimbă sau stă prea confortabil pe WC. Așa că îl mai sun o dată, cu gândul să îi și spun vreo două, să „îl educ“. Numai că nu mi-a fost dat nicicum să fac pe dascălul pentru că nici de data asta nu a răspuns nimeni.

Am fost nevoit să înghit în sec, să mă înec cu toată lecția de civism pe care urma să o ofer. Am fost și împușcat de inamicul cu pistol care se străduia de minute bune să intre peste mine în casă și ăla cu toporul m-a găsit demult, iar cât privește spiritul meu civic…

Recomandările redacției