Pregătirile pentru Târgul Internaţional Confort Construct & Instal, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură la Expo Arad, au intrat pe ultima sută de metri. Târgul, despre care organizatorii sus­țin că este cel mai mare eveniment de construcții și instalații din Vestul României, se va desfășura între 22 și 25 martie. Târgul adună în fiecare an firme din România şi Ungaria, fiind vizitat de peste 4.000 persoane, specialiști, agenți economici și public larg. Anul acesta sunt așteptați peste 80 de agenți economici din țară și străinătate care își vor prezenta ofertele începând de joi, având ca țintă atât firmele, cât și persoanele fizice interesate să realizeze sau să modernizeze construcții civile și industriale. Reprezentanții CCIA susțin că este vorba despre primul târg din sezon în domeniul construcțiilor și instalațiilor, fiind o platformă dedicată antreprenorilor care produc, comercializează și prestează servicii în construcții, instalații, decorațiuni interioare, energii neconvenționale și celor din sectorul imobiliar.
„Domeniul construcțiilor este unul foarte dinamic în ceea ce privește cererea și oferta. Pe de o parte, oamenilor le place să analizeze cu atenție oferta comercială, sunt foarte curioși și își alocă timp pentru a urmări tendințele, raportul calitate-preț, iar pe de altă parte, studiile arată o părere majoritară a constructorilor în sensul creșterii pieței în acest an. De aceea, la Confort Construct & Instal ne adresăm atât firmelor, cât și persoanelor fizice, încercând să oferim o ofertă cât mai vastă și de noutate ambilor actori de pe această piață”, susține Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
O platformă pentru IMM-uri
De menționat că obiectivul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad este ca acest târg să devină o platformă pentru antreprenorii mici și mijlocii, care pot oferi servicii personalizate vizitatorilor Confort Construct & Instal, în cadrul căreia aceștia să fie prezenți și să arate potențialilor clienți că există o alternativă la magazinele de bricolaj și online care oferă de multe ori doar soluții standardizate și limitate. Organizatorii mai spun că pentru cei care oferă produse și servicii premium, de înaltă calitate, târgul e unul dintre puținele locuri în care se pot  întâlni cu potențialii clienți.
(L.Ș.)

Orarul de vizitare și
programul de transport
Orar:
Joi, 22 martie: 11.00 – 18.00
Vineri, 23 martie: 10.00 – 18.00
Sâmbăta, 24 martie: 10.00 – 18.00
Duminica, 25 martie: 10.00 – 16.00
Program transport Podgoria – Expo şi retur:
Joi, 22 martie – plecare Podgoria – orele 10.45; 12.30; 13.30; 14.30; 15.30; 16.30; plecare Expo – orele 11.00; 13.00; 14.00; 15.00; 16.00; 18.30.
Vineri, 23 martie şi sâmbătă, 24 martie – plecare Podgoria – orele 9.45; 11.30; 12.30; 13.30; 14.30; 15.30; 16.30; plecare EXPO – orele 10.00; 12.00; 13.00; 14.00; 15.00; 16.00; 18.30.
Duminica, 25 martie – plecare Podgoria – orele 9,45; 10.30; 11.30; 12,30; 13,30; plecare EXPO – orele 10.00; 11.00; 12.00; 13,00; 14.30.

Recomandările redacției