Aproximativ 100 de arădeni s-au adunat, sâmbătă, în Piața Avram Iancu, pentru a protesta împotriva proiectului de lege care prevede obligativitatea vaccinării pentru toți cetățenii României. Organizatorii protestului au subliniat că nu au nicio legătură cu vreo asociație, că nu este nimic coordonat la nivel național, deși s-a desfășurat inclusiv la București și în alte orașe, ci au organizat protestul strict pe facebook. Deasemenea au insistat pe ideea că nu protestează împotriva vaccinării, ci împotriva obligativității acesteia. Chiar dacă nu am văzut pe acolo picior de politician, unii dintre participanți au lansat acuze, susținând că, de fapt, proiectul de lege este cu dedicație pentru marile companii farmaceutice. Una peste alta, protestul a decurs în liniște și va fi reeditat marți, de la ora 17,00, organizatorii avînd deja autorizație.

  • Cetățean spune:

    Niște USR-ști ,șoroșiști,rezistomani,sau ce or mai fi.Zici că n-au fost organizați? Văd că sunt bine dotați cu lozinci ,cu o grafică bine realizată. Nu uitați protestatarilor: Sănătatea copiilor voștri este la fel de importantă atât pentru copiii voștri,cât și pentru alți copii, cu care vor interacționa în societate în anumite etape ale vieții. Așa… că mai vedeți! N-ați reușit să adunați mai mult de 100 de persoane.Asta spune totul despre,,succesul,,protestului vostru.Susțin fără rezerve modificarea legislativă în derulare! Sunt pentru vaccinarea obligatorie!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției