(FOTO: totalbaschet.ro)

Meciuri trase, parcă, la indigo duminică și luni pe parchetul Sălii Sporturilor Victoria, între FCC ICIM Arad și CSM Satu Mare. Fie că miza a fost punctele europene (din Liga Europei Centrale), fie cele din Liga Națională de Baschet Feminin, gazdele s-au descurcat doar în prima repriză, după care au clacat lamentabil.
Aseară, mai mult ca duminică (când au pierdut cu 57-78), „galben-albastrele” au oferit și mai mult iluzia unui prim succes în campionat. Chiar și fără Hadzovic și cu Tavic chinuită de dureri la spate, ICIM-ul i-a fost superior teamului sătmărean pe ambele faze ale jocului, lucru certificat de scorul de la pauza mare: 39-35. Dar, din nou, sfertul trei a fost catastrofal, dar și pentru că Harrison, Mandache  și Williams nu au ratat aproape nimic sub panoul advers. Aradul nu a mai avut nimic, nici pivot, nici fundaş, nici extremă, nici personalitate, nici capacitatea de a lupta până la capăt, ci doar deznădejde și resemnare.
Nici ultima repriză nu a fost mai bună, așa că elevele lui Bogdan Bulj au pierdut și cea de-a cincea partidă a stagiunii la o diferență destul de mare: 71-89!
Formaţii:
ICIM: Tavic 19 (2×3), Nagy 14, Montgomery 10 (1×3), Mercea 9 (1×3), Wingate 9, Ferenczi 8, Ciotir 2.
Satu Mare: Harrison 30, Mandache 22 (2×3), Williams 20, Solopova 10, Uiuiu 5 (1×3), Szmutku 2, Sfîrlea, Lazăr, Kadar.

Recomandările redacției