Pâncota italiană, dar tot pe semnătura lui Pavel Piroș, și-a pus mari speranțe în primul rezultat pozitiv al sezonului. Faptul că nu i-a putut utiliza pe mijlocașii Taider și Ianc, dar și calitatea unei echipe adverse ce va încurca destule socoteli, au dus la încă un insucces. Singura sa­tisfacție rămâne primul gol în campionat pentru „alb-negri”.
Din start a fost clar că Tărlungeniul formează echipa mai omogenă și mai bine pregătită din punct de vedere fizic. Ocazia din minutul 5 ratată de G. Mihai a anuțat des­chiderea scorului. În minutul 13, a o minge aruncată în careu pe centrul defensivei, a fost ciupită cu capul de G. Mihai pe lângă Horvath, ieșit târziu la intercepție. „Șoimii” au avut o mare șansă de a reveni în joc, dar Popescu a fost salvat de bară la șutul lui Mitu de la 18 metri.  Apoi, în minutul 26, scorul a devenit 0-2. După un corner, Lazăr a prelungit mingea cu capul pe colțul lung, în 6 metri, de unde Nicu a trimis din voleu sub transversală. Showul vi­zitatorilor a continuat și minutul 36 a adus golul de 0-3. Tigoianu i-a pasat pe culoar lui Alin Pătrașcu, acesta a pătruns pe stânga în careu și a trimis pe lângă Horvath din 12 metri. Până la intrarea la cabine, gazdele au cerut degeaba o lovitură de pedeapsă la un presupus henț al lui Nicu, dar „centralul” nu a dat nimic.
Scenariul jocului nu s-a schimbat prea mult după pauză, cu mențiunea că „uniriștii” din Ștefănești nu au mai forțat prea mult atacul. Adică mai ales după ce au refăcut diferența de trei goluri stricată la un moment dat de Dumitru Mitu. Fostul mijlocaș de Champions League al Pîncotei a găsit vinclul porții lui Popescu cu o „liberă” de la 25 de metri (min. 48), dar nou intratul Sin a avut grijă să îi țină pe amfitrioni la respect cu un șut frumos de la 15 metri (min. 64). Ultima jumătate de oră s-a jucat cu frâna trasă de ambele părți, cu mențiunea că „alb-negrii” nu au putut mai mult în special din rațiuni fizice.
Formații:
Pâncota: Horvat – Stelitano, Dulap, Sarr, Tugulescu – Stoichițoiu, Copilescu – Andrei Pătrașcu (79 Morschill), Mitu (71 Bogdan), Farcaș – Stavarache.
Tărlungeni: Popescu – Ciortan, Lazăr, E. Nicu (85 Nicolici), M. Alecsandru – Mbabi, Zaina – Tigoianu (49 Ivan), Alin Pătraşcu (60 Sin), G. Mihai – A. Mihai.
Arbitri: Vladimir Nagy (Aiud) – Iulian Szekely (Cluj), Petrică Câmpeanu (Cluj).Rezervă: Rareș Vidican (Oradea).
Obsevatori FRF: Ioan Mureșan și Florin Mierea (ambii din Timi­șoara)

Recomandările redacției