Deși mai e mult până ce Stadionul „Francisc Neuman” va putea găzdui o comisie de omologare din partea FRF, s-a demarat „operațiunea” de montare a scaunelor. Acestea sunt model Sport Plast, cu spătar (monobloc) pentru stadion, din polipropilenă, cu gaură centrală pentru scurgerea apei sau a murdăriei și au și certificat de ignifugare (BS973D3D100009). Pe noua arenă din Calea Aurel Vlaicu, scaunul se va monta direct pe beton cu ajutorul a trei șuruburi de fixare, conform cerințelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Totodată, dimensiunile sunt conform recomandărilor FIFA/UEFA/FIBA. Adâncimea șezutului este de 34.5 cm, lățimea sa de 29.5 cm, iar lățimea scaunului de 40 cm. Bineînțeles, municipalitatea a comandat scaune în culorile clubului, roșii (preponderente) și albe.
Câțiva muncitori au demarat montarea noilor scaune la una dintre peluze, dar, treptat se va trece şi la celelalte sectoare, tribunele 1 şi 2, dar și la peluza dinspre Calea Aurel Vlaicu.
La finalul lunii mai, Laszlo Balint, noul antrenor al UTA-ei, ieșea public cu informația, sub forma unei promisiuni din partea autorităților locale, legată de mutarea echipei fanion pe noua arenă Francisc Neuman începând cu luna septembrie. După cum vă informam la finalul săptămânii trecute, noul gazon ar trebui montat în prima parte a lunii august, scaunele vor „îmbrăca” și ele arena în următoarele săptămâni, însă tot rămân lucruri de făcut la vestiare și închiderea celor patru patru corpuri ale arenei. Așadar, mai e mult până a putea paria pe revenirea „Bătrânei Doamne” acasă chiar din această toamnă.
Sport 39
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »