Au scăpat de sub control

0
615
  • Conducerea ULALA trage un nou semnal de alarmă.
  • Din ce în ce mai mulți locuitori ai municipiului renunță la sistemul centralizat de încălzire.
  • Consumul de apă caldă s-a redus enorm între 2011 și 2017.

 Deputații au votat, marți, modificările care au fost aduse la Legea 325/2006, astfel încât asociațiile de proprietari vor avea un nou instrument de lucru dacă actul normativ v afi promulgat de președinte. Potrivit celor declarate de Dorina Lupșe, președintele Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (ULALA), acum a fost stabilită cota parte din energia termică care trebuie plătită de proprietarii apartamentelor debranșate pentru spațiile comune. „Din 2008 se tot vorbește despre aceste modificări, dar timp de zece ani nu s-a reușit să se ia nicio măsură. Procentul pe care îl vor plăti cei care s-au debranșat se va stabili de asociația de proprietari în limita a 10% din valoarea facturii emise pe branșamentul condominiului”, susține Dorina Lupșe.

Pe de altă parte, taxa pe valoare adăugată pentru energia termică destinată populației va scădea de 19% la 5%, ceea ce înseamnă că și prețul gigacaloriei va trebui să scadă, cel puțin în teorie. Din păcate însă, de la teorie la practică e cale lungă. „Din punctul nostru de vedere, serviciile de utilitate publică nici nu ar trebui să fie purtătoare de TVA. De altfel, am și făcut o propunere în acest sens. Scăderea TVA este însă binevenită, pentru că teoretic ar trebui să ducă și la scăderea prețului gigacaloriei. Din păcate însă, organismele care ar trebui să supravegheze furnizorii de utilități nu prea își fac treaba, în loc să apere interesele consumatorilor, ei îi îmbogățesc pe cei care ar trebui să îi verifice”, a continuat Dorina Lupșe.

Se debranșează ilegal

Având în vedere faptul că arădenii plătesc printre cele mai mari prețuri pentru gigacalorie din țară și având în vedere portițele care sunt oferite de lege, foarte mulți dintre clienții CET s-au debranșat, o parte importantă în mod ilegal. Acțiunea lor este pe undeva justificată, atâta timp cât au făcut un calcul din care rezultă că este mai convenabil să își instaleze centrale proprii decât să plătească căldura și apa caldă cât nu face. „Legea 325/2006 interzice debranșările, promovând principiul, un singur bloc, un singur sistem de încălzire. Nu prevede însă sancțiuni pentru cei care se debranșează. Prin Ordinul ANRSC 91, se dă însă liber la debranșări, acestea fiind interzise doar în zonele unitare, unde autoritățile locale au făcut investiții. La Arad e vorba de Vlaicu, partea dreaptă și Aradul Nou. Sancțiunile trebuie să le aplice autoritățile locale…”, a mai spus președintele ULALA.

Din ce în ce mai puține gigacalorii furnizate de CET

Dorina Lupșe susține că și-a dat seama de amploarea fenomenului analizând cifrele referitoare la energia termică furnizată în municipiu, puse la dispoziție de CET. Din 2011 până în 2017, timp de șase ani, s-a înregistrat o scădere substanțială, semn că numărul consumatorilor a scăzut foarte mult. „Având în vedere că multe debranșări se fac în mod ilegal, având în vedere că au fost situații, anul trecut, spre exemplu, când s-au debranșat scări întregi de bloc, nimeni nu are o situație exactă. Putem spune că fenomenul a scăpat de sub control. Potrivit datelor pe care ni le-au pus la dispoziție cei de la CET, în 2011 s-au consumat în municipiu 191.843 de gigacalorii, la încălzire și 52.557, pentru apa caldă. În 2013, pentru încălzire s-au consumat 204.979 gigacalorii, iar apa caldă folosită a însemnat aproximativ 45.000 de gigacalorii.  În 2017 însă, au fost scăderi masive pe toată linia, înregistrându-se 144.000 de gigacalorii pentru încălzire și 31.965 pentru apa caldă. Dacă în ceea ce privește căldura mai putem spune că a fost o iarnă mai geroasă sau una mai puțin geroasă, deci s-ar găsi o explicație pentru o anumită fluctuație, apa caldă reprezintă un indicator mult mai precis. Iar după cum vedeți, în 2017, consumul de apă caldă furnizată de CET aproape s-a înjumătățit comparativ cu anul 2011”, a ținut să precizeze Dorina Lupșe.

În încheiere, aceasta a mai menționat că fenomenul nu a fost stopat, „operațiunea” continuând și anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.