Cu mare afecțiune îl amintim pe vrednicul Mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, care ne-a părăsit acum șapte ani de zile (31 ianuarie 2011), ierarhul care a umblat în viață cu Domnul Hristos, Cel care nu dezamăgește niciodată! Iar acum îl vede pe Dumnezeu „așa cum este” (1Ioan 3, 1-2). A-L vedea pe Dumnezeu, a fi cu Dumnezeu, aceasta a fost nădejdea omului și ierarhului Bartolomeu, care l-a însoțit în viață. De altfel, primii creștini reprezentau nădejdea ca o ancoră, ca și cum viața ar fi fost ancora aruncată pe malul cerului și noi toți îndreptându-ne spre acel mal, agățați de funia ancorei. Aceasta este o imagine frumoasă a nădejdei: a avea inima ancorată acolo unde sunt strămoșii noștri, unde sunt sfinții, unde este Iisus Hristos, unde este Dumnezeu.
Aceasta este nădejdea care nu dezamăgește, astăzi și mâine sunt zile de nădejde. Nădejdea este un pic ca drojdia, care își lărgește sufletul. Mitropolitul Bartolomeu ne-a arătat că există momente dificile în viață, însă cu nădejde sufletul merge înainte și privește la ceea ce ne așteaptă.
„Cum va fi apusul meu?”
Astăzi este o zi de nădejde.  Arhiereul Bartolomeu este acum în prezența lui Dumnezeu și vom fi și noi acolo, din simplul har al iubirii Domnului, dacă vom merge pe drumul lui Iisus Hristos. Și nădejdea ne purifică, ne ușurează. Această purificare prin nădejdea în Iisus Hristos l-a făcut pe Bartolomeu Anania să meargă în grabă, cu promptitudine. În acest pre-apus de astăzi, fiecare dintre noi poate să se gândească la apusul vieții sale: „Cum va fi apusul meu?”. Noi toți vom avea un apus, toți! Îl privesc cu nădejde? Îl privesc cu acea bucurie că sunt primit de Domnul?
Astăzi, la cei șapte ani de la trecerea lui Bartolomeu Anania, pe târmul cel de dincolo,  este o zi de bucurie, dar de o bucurie senină, liniștită, zi a bucuriei păcii. Să ne gândim la apusul atâtor semeni care ne-au precedat, să ne gândim la apusul nostru, atunci când va veni. Și să ne gândim la inima noastră și să ne întrebăm: „Unde este ancorată inima mea?”. Dacă n-ar fi ancorată bine, să o ancorăm acolo, pe acel mal, știind că nădejdea nu dezamăgește pentru că Domnul Iisus Hristos nu dezamăgește.
Înaltpreasfințitul Părinte Bartolomeu a fost păstorul turmei lui Hristos și, imitându-l pe El, s-a oferit, s-a dăruit și s-a jertfit pentru mântuirea poporului încredințat lui. Arhipăstorul Clujului a fost unul dintre cei care a fost chemat să dea mărturie despre Evanghelie într-o manieră eroică, îndurând suferințe mari. Atitudinea omului Bartolomeu prin toată viața sa a fost o atitudine a Fericirilor. Numai acel drum l-a dus la întâlnirea cu Dumnezeu. Numai acel drum: dar l-a făcut să treacă prin lucruri urâte, dureroase! I-a adus probleme. Persecuție. Dar numai acel drum l-a dus
înainte. Și astfel, Mitropolitul Bartolomeu, care a suferit așa de mult în viață datorită egoismului unora în perioada comunistă, a mers înainte cu Fericirile, cu nădejdea de a-l găsi pe Dumnezeu, de a-l găsi pe Domnul Hristos între patru ochi, cu nădejdea de a deveni mântuit, în acel moment al întâlnirii definitive cu El.
Domnul nostru Iisus Hristos să ne ajute și să ne dea harul nădejdei, dar și harul curajului, pe care l-a avut Bartolomeu Anania, de a ieși din tot ceea ce este distrugere, devastare, relativism al vieții, excludere a altora, excludere a valorilor, excludere a tot ceea ce Domnul ne-a dat: excludere a păcii. Să ne elibereze de acestea și să ne dea harul de a merge cu nădejdea de a fi într-o zi între patru ochi cu El. Și această nădejde, frați și surori, nu dezamăgește.
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției