Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă informam cu privire la faptul că judecătorii au decis să nu prelungească mandatul de arestare preventivă în cazul a doi dintre cei zece tineri arestaţi pentru trafic de droguri. Se pare că unul s-a înţeles că anchetatorii şi a oferit informaţii în schimbul libertăţii, în timp ce în cazul celui de al doilea au venit rezultatul analizelor care au stabilit că substanţele găsite nu erau droguri.
Avocatul unui alt tânăr implicat în dosar ne-a declarat, în cursul zilei de ieri, că şi în cazul clientului său au venit rezultatul analizelor, specialiştii susţinând că nu este vorba despre substanţe interzise. „Rezultatele exa­- menului de laborator arată foarte clar că nu este vorba despre substanţe interzise. Nu scrie ce fel de substanţe erau acolo, pentru că analizele complete nu au sosit încă. În condiţiile în care în cazul clientului meu s-a dispus prelungirea mandatului de arestare preventivă, vom face o cerere de înlocuire a măsurii, pentru că se află în aceeaşi situaţie cu celălalt tânăr eliberat la sfârşitul săptămânii trecute”, ne-a declarat avocatul timişorean Adrian Fanu. Aces­ta susţine că rezultatele analizelor erau venite încă de vineri, însă nu au fost comunicate apărătorilor.

Recomandările redacției