Traficant de droguri, prins la graniță
Un tânăr dat în urmărire generală a fost depistat la PTF Nădlac II. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului…
Un tânăr dat în urmărire generală a fost depistat la PTF Nădlac II. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului…
Un tânăr autointitulat șofer care conducea un autoturism folosind un permis de conducere unguresc fals, a fost depistat la graniță….
În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul…
Cel puțin 30 de persoane au murit în urma unui busculade în Iran, în timp ce mii de iranienii s-au…
Armata americană a transmis, luni seară, Guvernului de la Bagdad că se va repoziţiona în sensul unei retrageri în siguranţă…
Guvernul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a…
Nadia Comăneci a fost prezentă la o petrecere care a avut loc după Gala Globurilor de Aur 2020. Fosta mare…
Tapiţerii pline de urme de mâncare şi de firimituri, covoare murdare, scrum de ţigară, pete de cafea şi de alcool,…
Parlamentari de la PSD, ProRomânia şi ALDE trec pe capete la PNL, unii obţinând chiar şi funcţii în partid. Se…
Pep Guardiola a dezvăluit care sunt singurele două echipe pe care nu le-ar antrena niciodată. În afara lui Real Madrid,…
21 de etape au trecut din acest sezon al Ligii 2, puţin peste jumătate, iar în pauza de iarnă s-a…
După Rareș Deta, care a plecat împrumutat la CSM Slatina, Clubul UTA a oficializat a doua despărțire a iernii. Este…
Actualitate 15
citește mai mult »
Actualitate 69
citește mai mult »
Actualitate 72
citește mai mult »
Actualitate 30
citește mai mult »
Eveniment 202
citește mai mult »
A1 110
citește mai mult »
Actualitate 22
citește mai mult »