Autobuzele electrice vor contribui la reducerea emisiilor de carbon

0
225

S-a ajuns la concluzia că doar soluția călătoriei cu tramvaiul nu acoperă necesitățile de transport public ale orașului, motiv pentru care transportul cu autobuzul reprezintă o bună alternativă.  În acest sens s-a propus realizarea unei legături rutiere între UTA și zona străzii Ștefan cel Mare, pe un traseu format din trei tronsoane, care include în cadrul celui de-al doilea traseu și construirea podului peste Mureș în continuarea străzii A. Șaguna. Acest traseu de autobuz va închide inelul de circulație prin legătura directă spre traseul liniei de tramvai din strada Ștefan Cel Mare și Calea Timișorii. Pentru finalizarea acestui proiect se propune amenajarea unui  traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan Cel Mare. Cum însă și reducerea emisiilor de carbon devine o problemă tot mai presantă, se încearcă  accelerarea unor investiții în această direcție, generic numită protecția mediului. Autoritățile locale vor să facă acest lucru prin cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020. Mai exact  Axa 4-Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ, prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Așa că se intenționează a se marșa și pe un transport ecologic. Drept urmare se vor  achiziționa  zece  autobuze electrice. De asemenea, se vor realiza stațiile de alimentare a autobuzelor alimentate electric, dar și construirea unor stații noi și modernizarea stațiilor de  autobuz existente. Se  are în vedere și extinderea  unor piste pentru biciclete. Durata estimată de realizare  a proiectului este până în anul 2023. Valoare totală a investiției  se ridică la circa 47 milioane de euro.  Toate acestea se doresc a face din Arad un oraș mai puțin poluat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.