Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Garda de Mediu au luat măsuri în cazul porcilor ţinuţi de pădurarul de la Frumuşeni în mijlocul pădurii. Potrivit unui răspuns trimis de Garda de Mediu, instituţie care s-a autosesizat ca urmare a publicării în ziarul nostru a unui articol despre ceea ce se întâmplă în pădure, s-a interzis „creşterea porcilor în interiorul fondurilor forestiere, conform prevederilor din ordinul ANSVSA nr. 40/2008 şi a Ordinului ANSVSA 67/2010 privind biosecuritatea”, s-a decis de­zafectarea „adăposturilor în care au fost crescuţi porcii din cadrul cantoanelor silvice din fond forestier”, iar nota de constatare a fost trimisă Direcţiei Silvice Arad, pentru a se lua măsurile ce se impun. De ducerea la îndeplinire a acestor măsuri răspund reprezentanţii Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, pe raza căruia se află pădurea de la Frumuşeni.
Această decizie a fost luată în condiţiile în care pădurarul Florin Fărcuţa a recunoscut că a avut 50 de porci (opt porci mari şi 42 de purcei), pe care i-a sacrificat, iar reprezentantul DSVSA a ţinut să precizeze că pentru a preveni îmbolnăvirea mistreţilor de pestă clasică şi africană legislaţia privind biosecuritatea este foarte clară, se interzice deţinerea de porci domestici pe teritoriul fondului forestier.
Trebuie spus că este unul dintre puţinele cazuri în care autorităţile s-au autosesizat atât de repede în urma unui articol de presă şi au luat de urgenţă măsurile necesare.
Porcii reprezentau un pericol pentru mistreţi
Vă reamintim că pădurarul Florin Fărcuța, angajat de Direcția Silvică Arad (DSA) să vegheze la respectarea legii în pădurea de la Frumușeni, deținea zeci de porci care erau lăsați să pășuneze alături de mistreți. În aceste condiții, animalele domestice se hrăneau cu mâncarea pusă pentru mistreți de reprezentanții asociației de vânătoare care gestionau fondul de acolo și reprezentau un real pericol în ceea ce privește transmiterea unor boli. Recent, în pădurea de la Frumuşeni au fost văzuţi peste o sută de porci domestici care au invadat habitatul animalelor sălba­tice şi implicit al mistreţilor. Cu prilejul precedentei documentări, pe care am făcut-o în pădurea de la Frumuşeni am putut constata că porcii pădurarului se plimbau nestingheriţi prin fondul forestier, la fel cum am văzut că şi alte persoane deţin oi şi porci, animale care sunt lăsate libere prin pădure. Ceea ce este greu de înţeles este atitudinea de până acum a repre­zentanţilor Direcţiei Silvice. Cu prilejul controlului desfăşurat recent la Frumuşeni, inginerul Horia Crişan, șeful pazei pădurilor din cadrul DSA, a afirmat că nu a știut că porcii nu pot fi crescuți în păduri, nici măcar în spații îngrădite și a încercat să găsească tot felul de scuze pentru pădurar.

Recomandările redacției