Autorităţile locale au comemorat eroii Revoluţiei din 1989

0
400

Astăzi a fost organizat un amplu eveniment, unde Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, au comemorat eroii Revoluției din 1989.

În cadrul evenimentelor care marchează aniversarea Revoluției, în holul Consiliului Județean Arad, în fața drapelului României, au fost aprinse 24 de candele, în memoria celor 24 de eroi arădeni ai Revoluției. De asemenea, a fost intonat imnul României și au fost citite numele eroilor arădeni, în cadrul unei ceremonii transmise în direct pe rețelele de socializare. Ca un simbol al purității jertfei eroilor, au fost ridicate spre cer 24 de baloane albe.

Pereții Consiliului Județean găzduiesc o expoziție permanentă de fotografii din timpul revoluției, imagini aflate în patrimoniul Complexului Muzeal Arad. Expoziția poate fi vizitată de arădeni și are ca scop recrearea atmosferei de la finalul lunii decembrie 1989 și din primele zile ale lui ianuarie 1990.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: ,,Consiliul Județean se implică și anul acesta în comemorarea eroilor arădeni ai revoluției anticomuniste. Dedicăm spațiul public al Consiliului Județean memoriei celor care au căzut în zilele grele ale revoluției și cărora astăzi fiecare instituție democratică din România le datorează existența.

Tuturor, familiilor supraviețuitoare, răniților, participanților în revoluție, le suntem profund îndatorați.

La 31 de ani de la Revoluție unii tind să considere eroii Aradului doar ca niște numere, cuvinte care sună gol…Dar au fost oameni în carne și oase, îndrăzneți, determinați, arădeni care au plecat de acasă după libertate și nu s-au mai întors niciodată… Au avut nume de alint, prieteni și o familie care îi aștepta și i-a mai așteptat mult timp după ce numele lor au fost incrustate în troița din fața Palatului Administrativ.

Respect pentru eroii arădeni din orașul care a fost primul din țară ieșit în stradă să apere revoluția de la Timișoara! Nu doar instituțional, cum aminteam mai devreme, ci și pe plan personal, lor le datorăm tot ce avem astăzi, fericirile mărunte, realizările mai mici sau mai mari, viața așa cum este ea acum.

De aceea, dau un termen clar și ferm conducerii Complexului Muzeal al Județului Arad să prezinte un proiect să putem comemora eroii într-o secție specială de muzeu, nu o sală, nu două, ci o secție dedicată Aradului anticomunist!

Copiii noștri nu știu ce a însemnat să nu ai, să stai la rând ore întregi după lapte, să te plimbi în magazine goale, să călătorești pe scările de la tramvai, să te pui la o coadă fără să știi ce se vinde acolo, să nu ai curajul să vorbești sau să glumești, să nu ai curent, să stai în camere neîncălzite, să nu fie programe la televizor, să nu te poți deplasa, să aștepți șapte ani după o mașină, să riști pedepse grele pentru că ai o părere. Îmi doresc o secție de muzeu unde să se înțeleagă că tot ce avem astăzi a fost câștigat cu sacrificiu, să se audă răpăitul mitralierelor din nopțile Revoluţiei, să înțeleagă toți ce a însemnat curajul celor care au stat în fața gloanțelor. Eroilor Aradului și tuturor celor care au căzut pentru libertate, respect și recunoștință. Dumnezeu să îi odihnească în pace!”,

Prefectura Arad a fost reprezentată de doamna subprefect Olimpia Popa, care a declarat: ,,Acest eveniment completează  seria de ceremonii organizate în fiecare an în memoria eroilor revoluției arădene și sperăm să devină o tradiție care să se înscrie, începând din acest an, în programul evenimentelor omagiale din perioada 21-23 decembrie. Instituțiile arădene, precum celelalte instituții ale statului român democratic de astăzi, au fost create în urma sacrificiului eroilor din decembrie 1989 iar datoria celor care conduc aceste instituții este să acționeze împreună pentru a-i omagia pe cei cărora le datorează libertatea.

Suntem, împreună, alături de revoluționarii arădeni, suntem cu gândul la eroii noștri, sperând ca Dumnezeu să-i odihnească în pacea pe care o merită în urma martiriului pricinuit de regimul comunist opresiv.

Felicit conducerea Consiliului Județean Arad pentru evenimentul de astăzi și transmit tuturor revoluționarilor, alături de mulțumirile pentru curajul afișat în decembrie 1989, urările noastre de sănătate și sărbători fericite, petrecute cu atenția cuvenită în contextul pandemic pe care încă suntem nevoiți să îl traversăm”.

La eveniment au fost invitate asociațiile arădene de revoluționari, reprezentanții Consiliului Județean Arad, Primăriei Municipiului, Prefecturii, Arhiepiscopiei, ai Complexului Muzeal, precum și reprezentanții celor două universități arădene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.