Avand în vedere contextul epidemiologic european privind evoluția gripei aviare înalt patogenă (HPAI), respectiv confirmarea, în lunile noiembrie şi decembrie a peste 244 de focare, din care; 128 în Italia, 33 în Polonia și 28 în Ungaria,  Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a dispus măsuri specifice de prevenire a introducerii în România a gripei aviare înalt patogene.

 Urmare a celor dispuse, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad a solicitat convocarea Consiliului Local de Combatere a Bolilor în vederea aprobării unui Planul de măsuri ce trebuie aplicate imediat și care implică toate autoritățile județene cu responsabilități în domeniu.

  Planul de măsuri dezbătut și aprobat include:

     – interzicerea oricărei intrări din Uniunea Europeană sau din țări terțe a transporturilor de păsări vii, ouă de incubat sau a cărnii de pasare provenite din zone unde evoluează focare de gripă aviară.

–  monitorizarea permanenţă a statusului de sănătate la păsări domestice şi sălbatice pe teritoriul județului și notificarea oricărei suspiciuni de boală, medicului veterinar și D.S.V.S.A., în regim de urgenţă.

–  notificarea crescătorilor pentru întărirea tuturor măsurilor de biosecuritate în

   exploataţiile comerciale avicole

–  informarea populației, primăriilor și tuturor instituţiile implicate în observarea, supravegherea şi monitorizarea păsărilor sălbatice (,,Parcul Natural Lunca Mureșului”; Asociația Columbofilă Voiajorul Arad”; ,,Asociația crescătorilor de porumbei, păsări de curte și animale de blană”, asociaţiile de vânătoare etc.);

    –  în gospodăriile populației, dar și în exploataţiilor comerciale de păsări

        autorizate/înregistrate sanitar veterinar cu sistem de creştere şi exploatare a păsărilor free-range şi ecologic, toate păsările să fie ţinute închise în adăposturi fără acces la luciuri de apă sau alte amenajări hidrologice şi fără a avea contact cu păsările sălbatice;

    – interzicerea comerțului de păsări și carne de pasăre din surse neverificate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor

„Menționăm că există o foarte mare varietate de virusuri gripale care circulă la păsări, unele tulpini sunt deosebit de periculoase, trasmiterea bolii la om se face prin intermediul păsărilor contaminate, iar transmiterea de la om la om nu a fost încă dovedit”, afirmă dr. Marcel Roșu, director executiv la D.S.V.S.A Arad. Până la acest moment nu s-a semnalat niciun caz de gripă aviară în județul Arad.

Recomandările redacției