incendiiUrmătoarele recomandări au fost transmise de către Primăria Municipiului Arad, prin Biroul de protecţie civilă şi vo­luntariat pentru situaţii de urgenţă, în ceea ce priveşte prevenirea și combaterea incendiilor de miriști și fond forestier: „În cazul în care se intenționează igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi de a obţine următoarele documente: Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Permis de lucru cu focul de la primărie. Obţinerea permisului de lucru cu focul se face după ce proprietarul terenului a primit acceptul de la Agenţia de Protecţia Mediului. În perioadele de cani­culă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă. Arderea mi­riştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteo­rologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 hectare, prin fâşii arate; izolarea zonei de ar­dere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, insta- laţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea pentru su­pr­a­feţe de ardere mai mici de cinci hectare a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul su­prafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire. Pe tere­nu­rile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei”.
În ceea ce priveşte arădenii, reprezentanţii Primăriei Arad spun că persoanele care observă un incendiu au obligaţia de a anunţa prin orice mijloc serviciile de urgenţă la telefonul 112, primăria sau poliţia şi de a lua măsuri pentru limitarea şi stingerea incendiului. „Informăm cetă­țenii că nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în cazul utilizării focului deschis se sancționează contravențional, amenzile prevăzute de lege fiind de la 100 de lei la 500 de lei pentru neluarea tuturor măsurilor pentru stingerea jarului rezultat în urma arderilor şi de la 1.000 de lei la 2.500 de lei pentru lipsa permisului de lucru cu foc. Totodată Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda Na­ţio­nală de Mediu pot aplica sancţiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 6.000 de lei pentru persoane fizice şi cu amendă de la 25.000 de lei la 50.000 de lei pen­tru persoane juridice, pentru nerespec­tarea prevederilor legale cu privire la arderea miriştilor, în baza art. 96 din OUG nr. 195/2005”, au transmis repre­zentanții Primăriei Arad.
Claudia Gavra

Recomandările redacției