Administrația județeană a început demersurile pentru a înființa, la Căsoaia, un sediu secundar al Centrului Cultural Județean. Înființarea respectivului sediu secundar este oportună conform autorităților – pentru a fi îndeplinite condițiile de eligibilitate impuse de lege, în vederea accesării de fonduri nerambursabile pentru „Tabăra de copii și tineret Căsoaia”.

„Dorim să dezvoltăm Tabăra Căsoaia, să oferim mult mai multe oportunități de petrecere a timpului liber, față de cele existente în acest moment. Cea mai indicată sursă de finanțare este cea a fondurilor europene, nerambursabile, iar pentru a avea această posibilitate, primul pas, necesar, este înființarea acestui sediu secundar. Zona Căsoaia are un potențial turistic extraordinar, iar prin dezvoltarea Taberei de copii și tineret implicit se dezvoltă și partea privată”, a spus consilierul județean, Garofița Popa. Proiectul a trecut votul consilierilor județeni.

Recomandările redacției