vinatorestiPoveştile vânătoreşti, cu cerbi împuşcaţi între coarne cu sâmburi de cireşe de le-au crescut cireşii pe trofee ca-n pepiniere sau cu mistreţi cu colţi de argint hălăduind pe fonduri de vânătoare şi vânaţi cu săgeată de lemn, de fier sau de foc de prinţi călări pe mustangi cu motori­zare „ultimul răcnet” şi-au cu­cerit încet şi sigur o frumoasă celebritate. În poveştile acestea, rolul principal revine încontinuu şi fără excepţie vână­torului ca erou, mistreţul sau căpriorul sau urecheatul având la fel de încontinuu şi fără excepţie rolul de trofeu, cam cum era cândva scalpul adversarului la cingătoarea apaşului sau a huronului.
În povestea de azi este vorba despre vânători (purtători de puşti cu săgeţi de foc în ele), şi despre vânători (porniri în cete sau fiecare de capul lui pe ur­mele vânatului).
Sezonul de vânare a mistre­ţilor prin scumpa-ne patrie s-a încheiat pe 15 februarie. Acum practic suntem în extrasezon. După lege, pentru a doborî în extrasezon un mistreţ sau mai mulţi trebuie să se-ndeplinească o condiţie: proprietarul terenului înglobat într-un fond de vânătoare să sesizeze gestionarului acelui fond (o asociaţie), că ji­vinele produc pagube fondului agricol. Odată făcută sesizarea, gestionarul trimite instanţei superioare, adică administratorului legal al fondului (o instituţie pu­blică a statului),  o cerere de autorizare a vânării în extrasezon, cerere însoţită de sesizarea proprietarului care face cercetarea în teren, constată ce are de constatat şi procedează în conse­cinţă: emite autorizaţia sau autorizaţiile, ori respinge cere­rile gestionarului. În cazul Ara­dului, gestionarul se adresează Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Oradea.
Ziarul Glasul Aradului a fost sesizat că cererile asociaţiei ară­dene de vânători Lazăr Hunting au fost avizate pozitiv de CRSC Oradea cu maximă solicitudine şi că autorizaţiile de vânare extrasezonieră a mistreţilor s-au eliberat „ca din puşcă” chiar pe 15 mai, urmarea fiind că pe fondul de vânătoare nr. 48 s-a vâ­nat mistreţ încă de săptămâna trecută, adică 18 sau 19 mai. Faptul n-ar fi deloc ciudat dacă autorizaţiile pentru acelaşi tip de cereri ale celui mai mare gestionar arădean de fonduri de vânătoare, AJVPS Arad (care ges­tionează mai mult de 20 de fonduri), n-ar fi sosit la solicitant cu zece zile mai târziu, res­pectiv luni, 25 mai, când pe fondul 48 gestionat de Lazăr Hunting sunetul primei împuş­cături era deja istorie vânăto­rească.
Contactat telefonic pentru a lămuri cumva şi aspectul vitezei de excepţie în obţinerea autori­zaţiei sau autorizaţiilor, şi pe cel al vânării dobitoacelor cinege­tice, Viorel Lazăr, administratorul asociaţiei Lazăr Hunting, ne-a răspuns cu maximă solicitudine şi politeţe, scurt, următoarele: „Ce vreţi, domnule? La revedere, că aţi scris în Glasul Aradului numai prostii despre noi”. Cum dumnealui a închis imediat telefonul, n-am mai apucat să-i spun „mulţu­mesc frumos” după cuviinţă, aşa că o fac acum, în Glasul Aradului, ca prostie, c-aşa-s eu – mai prost: vă mulţumesc frumos, domnule Viorel Lazăr!
Despre povestea noastră am discutat telefonic şi cu inspectorul-şef al CRSC Oradea, Dacian Iova. În prima convorbire a încercat să explice modalitatea de autorizare a vânării în extrasezon. „Autorizaţiile nu le dăm noi. Fiecare asociaţie îşi autorizează vânătorile; îşi face un necesar, iar autorizaţia o dă ministerul”?!. Cum explicaţia nu era prea clară, am insistat în cererea de lămuriri suplimen­tare urmărind filiera ierarhică de la gestionar spre minister, aşa că Dacian Iova a mai explicat: „Gestionarii trimit documentaţia la CRSC, iar noi dăm autorizaţiile”. Cum am insistat, întrucât nu mai înţelegeam aproape nimic, Dacian Iova s-a oferit să limpezească totul peste o oră, fiind foarte grăbit. Peste ora cerută, într-o nouă conversaţie, ne-a sugerat să cerem CRSC Oradea informaţii pe cale oficială: „Mai bine trimiteţi o adresă către CRSC şi în care să scrieţi toate întrebările, iar noi vă vom răspunde”. Vom trimite şi adresa, şi vom aştepta cu răbdare răspunsul, convinşi fiind că oficialii CRSC Oradea, instituţie publică a sta­tului român, are menirea de-a aplica legile şi de-a proteja vânatul şi-n sezon, şi-n extrasezon.
Între timp, pe fondurile de vânătoare mistreţii se-mpiedică în gloanţe şi cad cu râturile-n pământ şi-şi dau duhul. Aparent, nimeni nu ştie nimic despre asta, şi nimeni nu dă socoteală nimănui despre câţi se-mpuşcă, despre „de ce” se-mpuşcă, de parcă fondurile astea şi mistreţii de pe ele ar fi proprietate privată moştenită de la vreo mătuşă Tamara, iar noi, cei care întrebăm despre una şi despre alta, am fi nişte indieni într-o rezervaţie, singurul drept fiindu-ne acela recunoscut de domnul Viorel Lazăr: de-a ne ţine gura, că oricum numai prostii spunem din condeie.

Recomandările redacției