UPDATE: Tânărul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, iar în cazul său a fost dispus arestul preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit procurorilor, tânărul și-a recunoscut fapta în instanță. În același timp, el a contestat măsura arestului pentru 30 de zile, deși a recunoscut în fața judecătorului că l-a ucis pe bărbatul de 48 de ani. În seara cu pricina cei doi ar fi consumat 3 sau 4 litri de țuică înainte să fie iscată bătaia. Victima a fost lovită cu o bucată de lemn, componentă a căruței și cu picioarele în zona capului până a decedat. Totodată, tânărul a fost găsit duminică seara în apropierea locului crimei, în timp ce consuma băuturi alcoolice.
Tânărul care a omorât în bătaie un bărbat de 48 de ani, a fost prins de polițiști. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus la data de 02.03.2020 punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului – în vârstă de 25 ani – cu privire la comiterea infracţiunii de omor.
Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în după amiaza zilei de 01.03.2020, în urma unor altercaţii pe fondul consumului de alcool, inculpatul, zilier la o fermă dintr-o localitate a județul Arad, i-a aplicat victimei, în vârstă de 48 ani, mai multe lovituri cu un obiect contondent dur în regiunea capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral deschis şi mai multe fracturi osoase, iar ca urmare a leziunilor suferite victima a decedat.
Inculpatul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă.