Din păcate, se pare că a devenit o obișnuință ca autorii unor fapte deosebit de grave să scape nepedepsiți la Arad. 

Aseară, în jurul orei 22,30, un bărbat de 53 de ani, din Bocsig, aflat în traversarea D.N. 79/A, a fost accidentat mortal de un autoturism care se deplasa dinspre Sebiș spre Ineu. Se presupune că mașina ar fi de marcă BMW X, iar după spusele unor martori, șoferul ar fi plecat imediat, fără a reduce măcar din viteză.

După impact, autoturismul și-a continuat deplasarea, iar trupul bărbatului decedat a rămas întins pe mijlocul șoselei vreme de câteva zeci de minute. 

Deși incidentul s-a petrecut aseară, nici până la această oră autorul omorului nu a fost găsit de polițiști, iaș șansele ca acesta să fie găsit scad vertiginos. 

Cu toate acestea, reprezentanții poliției Arad ne asigură că „se continuă cercetările pentru identificarea conducătorului autoturismului și stabilirea împrejurărilor producerii accidentului, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.

 

Recomandările redacției