autostradaDeşi reprezentanţii Companiei Na­ţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţio­- nale anunţau cu surle şi trâmbiţe că lucrările la Autostrada Arad-Timişoara vor fi finalizate până la 30 iunie, acest lucru nu s-a întâmplat.
Muncitorii continuă să lucreze pe anumite tronsoane, astfel încât în zonă au fost introduse restricţii de viteză de 80 km/h, spre disperarea şoferilor, care credeau că odată urcaţi pe autostradă vor putea circula la fel cum o fac atunci când ajung în statele civilizate din Europa. Potrivit Mediafax, surse din cadrul consorţiului care execută lucrările afirmă însă că 30 iunie era o dată estimată de constructor şi comunicată CNADNR, dar recepţia ar putea avea loc abia în luna noiembrie.
Teodor Tudur, şeful Poliţiei Autostrăzi Vest, susţine că restricţiile au fost impuse pentru siguranţa şo­ferilor, în zonele în care se lucrează pe partea carosabilă sau în imediata apropiere a părţii carosabile existând riscul apariţiei unor incidente nedo­rite. „Restricţiile au fost puse pentru a proteja participanţii la trafic. Spre exemplu, dacă se lucrează la montarea unor balus­trade la viaducte, iar şoferii cir­- culă cu 130 km/h, s-ar putea produce anumite evenimente nedo­rite. Dacă nu mai există pericol pentru şoferi, vom face o adresă de ridicare a restricţiilor”, a decla­rat Teodor Tudur.
Din informaţiile pe care le avem, constructorii au făcut o adresă CNADNR, prin care solicită formarea unei co­misii care să facă prerecepţia lucrării. Din comisie fac parte reprezentanţi ai constructorilor, ai CNADNR şi ai consultantului. În urma pre-recepţiei, se vor stabili lucrările care mai trebuie efectuate, urmând să fie acordat un termen în acest sens. Abia apoi se poate face recepţia, urmând ca la zece zile după recepţie autostrada să poată fi preluată de beneficiar.
Nereguli peste nereguli
Vă reamintim că Autostrada Arad-Timişoara a intrat în vizorul Curţii de Conturi care a descoperit o serie de nereguli în atribuirea lucrărilor. Mai mult, după ce a fost deschisă traficului, constructorii au fost nevoiţi să intervină din cauză că asfaltul nu a făcut faţă traficului greu. De asemenea, au apărut pro­bleme la îmbinările de la poduri, unde au apărut adevărate cratere ca urmare a faptului că asfaltul s-a surpat. Drumarii au dat vina atunci pe infiltraţiile de apă. Conform Mediafax, în ultimele săptă­mâni, partea carosabilă a fost refăcută din nou, pentru că stratul de asfalt de la suprafaţă a început să se deterioreze.

Recomandările redacției