SANYO DIGITAL CAMERA

Aradul va fi legat prin autostradă de occident începând cel mai probabil cu 11 iulie. Atunci va fi inaugurat segmentul de autostradă Arad – Pecica şi va fi finalizat punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, unde se va face joncţiunea cu autostrada din ţara vecină. „Este o realizare importantă pentru România şi pentru Arad, mă bucur că Guvernul Ponta s-a ţinut de cuvânt şi a finalizat această investiţie importantă. Cred că prin această investiţie, Aradul îşi poate pune mai bine în valoare resursele economice şi umane. Cel mai probabil, la inaugurare vor participa oficialităţi importante ale guvernelor din România şi Ungaria. Aşteptăm ca lucrările să se desfăşoare în graficul stabilit şi pe segmentele de autostradă care leagă Timişoara de Deva, în aşa fel încât să avem anul viitor o legătură pe autostradă până la Sibiu şi astfel aproape de capitala Bucureşti. Finalizarea autostrăzii Nădlac – Arad a fost una dintre principalele promisiuni ale USL pentru arădeni şi mă bucur că a fost îndeplinită. Reamintim arădenilor că finalizarea lucrărilor a fost întârziată de corupţia din timpul guvernării PDL”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. În altă ordine de idei, Guvernul a aprobat prin memorandum înfiinţarea unui nou punct de trecere a frontierei de stat. Acesta  va lega România şi Ungaria prin interconectarea autostrăzilor A1 şi M43, între localităţile Nădlac (România) şi Csanadpalota (Ungaria). Noul punct de frontieră va facilita atât traficul internaţional de persoane, cât şi traficul internaţional de mărfuri, introducând, totodată, şi o limită de greutate de 7,5 tone în privinţa traficului prin punctul de la Nădlac. Cum spuneam anterior,  pe 11 iulie va fi deschis circulaţiei lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad, dar şi segmentul de autostradă din Ungaria, cuprins între frontieră şi Mako. „Astfel, vom inaugura oficial autostrada care leagă Aradul de vestul Europei. Este o realizare importantă pentru Arad şi pentru arădeni, care va însemna mult pentru economia judeţului nostru, pentru confortul cetăţenilor. Sperăm că lucrările vor fi în grafic şi pe celelalte sectoare ale autostrăzii Nădlac – Bucureşti şi că anul viitor vom putea circula pe autostradă până la Sibiu”, a conchis deputatul PSD, Dorel Căprar.

  • Adrian Serban spune:

    Ma GUNOI PESEDIST nu ti-e rușine sa spui că este o realizare a guvernului de HOȚI PONTA ,voi a-ți tărăgănat 3 ani în care a-ți realizat marea performanta 39 KM ÎN TIMP RECORD. Laudativa cu ce tronson a fost început de CEL MAI CINSTIT GUVERN ( 14 MINIȘTRI CERTAȚI CU LEGEA ) asta da PERFORMANTA .În încheiere dispari din viata politică a Aradului spre mulțumirea arădenilor

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției